Cu ocazia campaniei Uniți pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor (25 noiembrie – 10 decembrie), JRS Europa prezintă exemple prin care se ajunge la acest deziderat. În România, accentul pus de organizație este pe femeile care nu încetează să lupte pentru independență și nu sunt definite de către statutul de victime.
Aproape una din trei femei a fost abuzată de-a lungul vieții. În vremuri de criză, numărul crește, așa cum s-a observat în timpul pandemiei de COVID-19 și al recentelor crize umanitare, conflicte și dezastre climatice. Un nou raport al ONU, bazat pe date din 13 țări de la debutul pandemiei, arată că 2 din 3 femei au raportat că ele sau o femeie pe care o cunosc au suferit o formă de violență și au șanse mai mari de a se confrunta cu insecuritatea alimentară. Doar una din 10 femei a declarat că victimele vor merge la poliție pentru ajutor.
JRS subliniază că în munca cu refugiații, prea des întâlnim femei care au fost victime ale violenței. Femeile strămutate fug de violența în țara lor de origine. Multe au fost victime ale abuzului fizic și sexual, inclusiv ale mutilării genitale feminine, o practică care rămâne comună în multe locuri. În fiecare zi însă întâlnim femei care, în ciuda discriminării, nu încetează niciodată să lupte pentru independență.
Exemple demne de urmate
Inițiativa de 16 zile de activism pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor se încheie cu Ziua Internațională a Drepturilor Omului (10 decembrie). Serviciile de asistență ale organizațiilor neguvernamentale care oferă protecție, suport psihologic și educație fac diferența. Cu acest sprijin, femeile își pot recăpăta încrederea, își pot confrunta dificultățile și, în cele din urmă, își pot crea o viață mai bună. Poveștile lui Ugbaad și Rahaf arată exact aspecte.
„După ce împlinesc 15 ani, majoritatea fetelor din Siria sunt forțate să se căsătorească și nu mai merg la școală. Cum poți crește copii dacă ești tu însuți copil? Am avut noroc pentru că femeile din familia mea au fost educate și am fost mereu încurajată să studiez și să devin independentă de bărbați”, declară Rahaf (foto sus), în vârstă de 20 de ani. Aceasta a fugit din Siria, împreună cu familia ei, după izbucnirea războiului civil și singurul lucru de care își amintește este sentimentul de frică: frica de bombe, frica de a vorbi liber, frica de a fi răpită, frica ca fratele ei să fie înrolat în armată, frica de a fi forțat să se căsătorească cu cineva, teama de a fi oprită să meargă la școală. Visul ei este să devină o militantă pentru drepturile femeilor musulmane și îi place să programeze.
Rahaf este absolventă a programului de mentorat pentru dezvoltare web, pilotat de JRS România în 2021, cu scopul de a crește gradul de angajare a femeilor refugiate în timpul pandemiei de COVID-19. „Când le-am spus că îmi place să programez și că mă gândesc să mă înscriu la universitate, mi-au spus că informatica nu este pentru fete. Până și familia mea a fost îngrijorată, sfătuindu-mă să aleg o specializare mai potrivită pentru femei. Dar m-am încăpățânat pentru că știam că asta îmi place să fac”, spune tânara. Programul educațional s-a concentrat pe predarea elementelor de bază ale HTML/CSS, dezvoltarea cunoștințelor tehnice și a gândirii critice, precum și introducere în Javascript. După absolvirea programului, Rahaf a decis că vrea să continue studiile de dezvoltare web și s-a înscris la Universitatea Româno-Americană din București.
„În Somalia, m-au tăiat de 2 ori. Prima data am fost o fetiță, nu mai mult de 7 ani și îmi amintesc doar de injecție. După ce mi-am născut copilul, m-au mutilat din nou. Jur pe Dumnezeu că nu mi-am dat acordul, doctorul și partenerul meu au hotărât când eram inconștientă”, povestește Ugbaad despre viața în Somalia. Chiar dacă trecuseră doar câteva luni de la sosirea ei în România, ea muncea din greu, strângea bani pentru a plăti biletul de avion al fiicei sale. Aceasta a fost îngrozită în timpul procesului de reîntregire a familiei, realizând că fiica sa era în pericol. Singurul său obiectiv atunci era să-și aducă rapid fata în România, înainte să o mutileze și pe ea.
Provocările nu s-au oprit odată cu aducerea fiicei sale în siguranță. De la asigurarea unui loc de muncă bine plătit, până la gestionarea plății chiriei și a utilităților locative și obținerea unui loc la grădiniță pentru fiica ei, dificultățile s-au acumulat. „În Somalia, băieții sunt trimiși la școală, fetele sunt trimise la curățenie. Femeile din familia mea nu știu să citească sau să scrie. Sunt veșnic recunoscătoare mamei mele! Ea m-a susținut să merg la școală și să mă înscriu la universitate. Datorită ei, acum sunt independentă”, spune Ugbaad care a depășit cu încăpățânare toate obstacolele întâlnite.
Accesul la servicii de asistență este esențial
Accesul la un adăpost și un loc de muncă în țările gazdă este o provocare pentru toate femeile refugiate și în special pentru supraviețuitorii violenței bazate pe sex și sex. Pe lângă barierele lingvistice, educația slabă și traumele psihologice, femeile poartă și povara normelor tradiționale din țările lor de origine. Ugbaad a devenit un pilon și o sursă de inspirație pentru comunitatea femeilor singure somaleze din București, ajutându-le cu adăpost, hrană și bunătate atunci când au nevoie. Rahaf își urmează visul profesional și va deveni la rândul ei o femeie independentă.
Ilustrație: Xoana Elias