În semn de protest față de Guvern, din 1 decembrie polițiștii afiliați EUROPOL acordă doar avertismente nu și amenzi!
Cât M.A.I. răbdăm?! se întreabă polițiștii parte din Sindicatul EUROPOL, care au declanșat de la finele lunii noiembrie o acțiune amplă de protest la adresa Guvernului. Aceștia solicită aplicarea Legii privind salarizarea din 2017, precum și indexarea pensiilor cu inflația. Solicitările lor au fost ignorate până în prezent de către autorități. Astfel, de la 1 decembrie polițiștii acordă doar averismente nu și amenzi, impactând astfel considerabil bugetul public.
Negocierile politice pentru formarea majorității guvernamentale au avut drept unic scop împărțirea „ciolanului” pentru clientela politică flămândă, subliniază reprezentanții Sindicatului EUROPOL. Aceștia constată că respectarea Legii este facultativă în „Statul de drepți” al președintelui Iohannis, pentru că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, votată de toate partidele care acum formează majoritatea (PNL, PSD, UDMR), se intenționează a fi suspendată și în anul 2022!
Cu alte cuvinte, sute de mii de bugetari vor rămâne în continuare cu inechitățile și discriminările salariale pe care din 2010, tot guvernanții le-au generat.
Despre pensiile militare nu se scoate un cuvânt, în condițiile în care rezerviștilor nu le-a mai fost indexată pensia nici măcar cu inflația galopantă din ultimii 2 ani. Personajele politice marcante, în mod populist, plasează pensiile militare în afara sistemului public de pensii cu scopul evident de a nu aplica majorarea procentuală promisă pensionarilor civili, subliniază polițiștii.
Revendicările polițiștilor vizează exclusiv aplicarea legilor în vigoare
Este vorba despre aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu 01 ianuarie 2022. Precum și indexarea pensiilor militare cu indicele inflației. Polițiștii declară că nu mai sunt dispuși să rămână „fraierii sistemului bugetar”, în timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate.
Cronologia unor promisiuni neîndeplinite
„În 2017, PSD-ul, aflat la guvernare, ne-a spus că noi nu contăm. Ne-a spus că prioritate în acordarea drepturilor salariale o au medicii și cadrele didactice. Am înțeles și am așteptat spășiți să ne vină rândul la “normalitate” și decență salarială. Însă cu toții am fost înșelați de noul Guvern PNL, care la finalul lunii decembrie 2020 a hotărât să facă economie tot pe spatele nostru, al polițiștilor și rezerviștilor MAI”, se precizează în comunicatul de presă al Sindicatului EUROPOL.
Polițiștii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării. Din 2007 polițiștii nu au mai avut parte de măriri salariale. Norocul acestora este că prin creșterea salariului minim pe economie, s-au mărit și veniturile lor.
EUROPOL face un apel către toți polițiștii, sindicalizați sau nesindicalizați, să participe activ la programul de proteste pregătit, ca un ultim semnal de alarmă înaintea blocării activității. Aceștia aduc aminte că medicii și-au obținut drepturile salariale și majorări doar prin oprirea activității, cadrele didactice au avut zeci de mii de oameni în stradă, grefierii și-au apărat pensiile de serviciu prin refuzul de a mai intra în ședințele de judecată, inclusiv magistrații, care au același regim al interdicțiilor, au întrat în grevă pentru a protesta față de atacurile concertate asupra Justiției.
Măsurile și calendarul protestelor anunțate
- Începând cu 1 decembrie 2021, manifestarea de indulgență maximă față de cetățenii care săvârșesc contravenții și să sancționați în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal;
- În perioada 1-31 decembrie, completarea de notificări către unități în care să se exprime dezacordul de a mai efectua ore suplimentare și de a mai îndeplini sarcini anti-covid care nu sunt în fișa postului, începând cu 1 ianuarie 2022;
- Pezența la protestele care vor avea loc:
- în 13-15 dec 2021 în fața Prefecturilor;
- în data de 16 dec 2021 între 10:00 – 14: 00 în fața MAI;
- în data de 17 dec 2021 între 10:00-12:00 în fața sediului PSD, între 12:00-14:00 în fața sediului PNL iar între 14:30-16:00 în fața sediului UDMR.
Prin măsurile anunțate, polițiștii vor protesta pentru prima dată în fața sediilor partidelor politice care asigură guvernarea țării și asta pentru a le aduce aminte că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care au votat-o, trebuie să fie aplicată fără nicio excepție, de la 1 ianuarie 2022.