Academia Regală de Științe din Suedia anunță că Premiul Nobel din acest an este destinat cercetărilor care au pus bazele modelărilor climatice așa cum le știm azi. Trei laureați împărtășesc astfel premiul pentru fizică din 2021 pentru studiile lor asupra fenomenelor haotice și aparent aleatorii: Syukuro Manabe și Klaus Hasselmann au pus bazele cunoașterii noastre despre clima Pământului și despre modul în care umanitatea îl influențează, iar Giorgio Parisi este recompensat pentru contribuțiile sale revoluționare la teoria materialelor dezordonate și a proceselor aleatorii.

Sistemele complexe se caracterizează prin întâmplare și tulburare și sunt greu de înțeles, iar Premiul Nobel din acest an recunoaște noile metode pentru a le descrie și a le prevedea comportamentul pe termen lung, transmite Academia Regală de Științe din Suedia într-un comunicat de presă.

Descoperirile recunoscute anul acesta demonstrează că cunoștințele noastre despre climă se bazează pe o bază științifică solidă, bazată pe o analiză riguroasă a observațiilor. Laureații din acest an au contribuit cu toții la obținerea unei perspective mai profunde asupra proprietăților și evoluției sistemelor fizice complexe.

Thors Hans Hansson, președintele Comitetului Nobel pentru fizică.

Un sistem complex de o importanță vitală pentru omenire este clima Terrei. În anii 1960, Syukuro Manabe a demonstrat cum nivelurile crescute de dioxid de carbon din atmosferă duc la creșterea temperaturilor la suprafața planetei. Acesta a condus dezvoltarea modelelor fizice ale climei Pământului, fiind prima persoană care a explorat interacțiunea dintre echilibrul radiațiilor și transportul vertical al maselor de aer. Munca sa a pus bazele dezvoltării modelelor climatice actuale.

Aproximativ un deceniu mai târziu, Klaus Hasselmann a creat un model care leagă vremea și clima, răspunzând astfel la întrebarea de ce modelele climatice pot fi fiabile, în ciuda vremii schimbătoare și haotice. De asemenea, el a dezvoltat metode pentru identificarea semnalelor specifice, a amprentelor digitale, pe care atât fenomenele naturale, cât și activitățile umane le imprimă asupra climei. Metodele sale au fost folosite pentru a demonstra că temperatura crescută în atmosferă se datorează emisiilor umane de dioxid de carbon.

În jurul anului 1980, Giorgio Parisi a descoperit tipare ascunse în materiale complexe dezordonate. Descoperirile sale se numără printre cele mai importante contribuții la teoria sistemelor complexe. Acestea fac posibilă înțelegerea și descrierea multor materiale și fenomene aparent complet aleatorii, nu numai în fizică, ci și în alte domenii foarte diferite, cum ar fi matematica, biologia, neuroștiința și învățarea automată.