Spitalul Regional de Urgență Iași primește finanțare guvernamentală

Guvernul a aprobat contractul de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență de la Iași, în valoare de 250 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții USR PLUS. Astfel, se pot demara lucrările în una din investițiile promise de ani de zile și de fiecare guvern din 2012 până în prezent.
Cu un cost total de 420 milioane euro și estimat a fi finalizat în 7 ani, noul spital regional de care se va ocupa Ministerul Sănătății condus de Ioana Mihăilă (USR PLUS) va fi dotat cu 850 de paturi de specializare continuă, 60 paturi de urgență, 45 paturi de specializare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operație, precum și servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie etc.

După ani de amânări, promisiuni și machete prezentate, noul spital modern, construit la standarde europene astfel încât să răspundă nevoilor întregii regiuni a Moldovei și nu numai, intră în linie dreaptă.
La începutul anului se preciza că împrumutul acordat de BEI reprezintă 59,4% din costul net, diferența inclusiv de taxe și impozite, fiind asigurată din fonduri nerambursabile precum și bugetul de stat. Spitalul finalizat se va întinde pe 7 etaje și va fi dotat inclusiv cu un heliport pe acoperiș.