Iohannis solicitat să răspundă dacă știa de condamnarea penală a lui Florin Cîțu

PSD i-a solicitat, vineri 13 august, preşedintelui României să confirme sau să infirme dacă a avut cunoştinţă de condamnarea penală a lui Florin Cîţu în momentul în care l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru al României. Klaus Iohannis a fost cel care l-a promovat în poziția de premier pe reprezentantul PNL, chiar dacă partidul nu a ieșit pe primul loc după alegerile parlamentare din 2020, subliniază social-democrații.


Clarificarea în faţa opiniei publice este absolut necesară având în vedere că preşedintele Klaus Iohannis a girat personal desemnarea lui Florin Cîţu în funcţia de premier, în pofida faptului că partidul care l-a propus a pierdut alegerile de anul trecut, precizează reprezentanții PSD. Din punctul de vedere al acestora sunt două posibilități:

  • în cazul în care preşedintele României a ştiut: atunci are obligaţia să explice public de ce a încălcat principiul asumat personal de a nu desemna în funcţia de premier o persoană condamnată penal, indiferent de la cine vine propunerea;
  • dacă nu a avut cunoştinţă: atunci este obligatoriu ca preşedintele să anunţe public pe cine va trage la răspundere pentru această breşă majoră de securitate naţională, care a permis ca o persoană cu o astfel de vulnerabilitate majoră să ajungă în fruntea Guvernului României.

În decembrie 2000, actualul premier al României a fost prins conducând sub influența alcoolului. Student la acea vreme în SUA, Cîțu a fost arestat de poliția statului Iowa și încarcerat ulterior în Penitenciarul Story County pentru 48 de ore și o amendă de aproximativ 1500 USD, după o sentință emisă de justiția americană în februarie 2001.

Social-democrații adaugă că insinuarea că ar fi fost doar o simplă amendă de circulaţie, PSD subliniază că faptele pentru care a fost încarcerat Florin Cîţu sunt infracţiuni care sunt sancţionate penal inclusiv de legislaţia națională nu doar cea din SUA. Caracterul penal al sancţiunii decurge chiar din pedeapsa cu închisoarea pe care a primit-o actualul premier al României. subliniază PSD.