29.500 EUR vs 2.840 RON lunar: „La un nivel atât de înalt de productivitate, salariul atât de mic nu este justificat”

Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” atrage atenția asupra discrepanței dintre salariul primit de un angajat din domeniul retail și productivitatea pe care un angajat o generează pentru companie. Este subliniat faptul că în acest context diferența uriașă, mai ales că salariul mediu din retail este mai mic cu 15% decât cel la nivel național, nu este justificată.


Un angajat din retail poate genera lunar pentru lanțul de magazine unde lucrează până la 29.500 EUR, publica recent Economica.net într-un articol privind domeniul retail. Datele apărute public sunt subliniate de către Cartel ALFA pentru a combate mitul productivității reduse a muncitorilor din România precum și pentru a arăta diferența uriașă între aceasta și remunerarea muncii.

Anual, un angajat generează până la 354.000 EUR pentru companie, însă salariul mediu în retail este de 2840 RON/lună, cu 15% mai mică față de salariul mediu la nivel național. La un nivel atât de înalt de productivitate, salariul atât de mic nu este justificat, susține Confederația Sindicală.

Grafica: Cartel ALFA

Companiile nu pot invoca motive precum „Nu avem bani” sau „Trebuie să fim cumpătați”, în condițiile în care lanțurile de magazine s-au extins în pandemia din 2020 și continuă să se extindă. Confederația Sindicală susține că bani există, dividendele le primesc cei din conducere, doar că angajatul de rând rămâne pe salariu mic.

„Soluția? Sindicalizare!”

Continuarea luptei sindicale deja existente în domeniul retail și susținerea demersurilor federației și sindicatelor existente este ceea ce doresc să facă reprezentanții Cartel ALFA, confederație care reunește peste 600.000 de lucrători în cele 41 de organizații membre, federații profesionale sau sindicate naționale.

Foto: Ahsanjaya