La data de 21 iunie se sărbătoresc 20 de ani de la abrogarea Articolului 200 din Codul Penal al țării. Deși abandonase trecutul comunist după 1989, practicile împotriva drepturilor omului nu au fost schimbate. Abia în 2001 s-a renunțat la acea prevedere care incrimina homosexualitatea. În cei 20 de ani trecuți de la acel moment, comunitatea LGBTQ nu se simte încă în siguranță în România.

În 1968 apărea în Codul Penal al României Articolul 200. În mod paradoxal, articolul 200 a fost prima lege românească prin care homosexualitatea a fost recunoscută în mod direct, însă în același timp, nu doar interzisă, ci și pedepsită cu închisoarea între 1 și 5 ani. Au urmat decenii de tortură, abuzuri și arestări, abuzuri care au continuat și după Revoluția din 1989.

Pe 21 iunie 2001, Guvernul Năstase adopta Ordonanţa de Urgenţă 89/2001 care abroga Articolul 200 din Codul Penal. Pe 6 septembrie, Senatul aprobă actul, iar Camera Deputaţilor face același lucru pe 16 octombrie. La data de 14 ianuarie 2002, preşedintele Iliescu promulga legea privind dezincriminarea homosexualităţii. Chiar dacă au trecut două decenii, România este în continuare un spațiu nesigur pentru comunitatea LGBTQ, fiind nevoie de decizii ale CEDO pentru ca statul român să acționeze în concordanță cu drepturile omului.

„O istorie rușinoasă, dar o istorie pe care nu avem voie să o uităm.”

Timp de 30 de ani statul român a hăituit și condamnat sute de gay. După 1990 parte din povești au început să iasă la lumină. Organizația pentru drepturile omului, MozaiQ, expune poveștile victimelor Articolului 200. Cercetătorul american Scott Long avea o listă cu 90 de homosexuali în închisorile din România, pe când un raport al Amnesty International din 1995 reținea un număr de 60 de persoane arestate pe articolul 200.

Destinele victimelor au fost distruse, unii au murit de complicații medicale, alții s-au sinucis, alții au emigrat, după pierderea locului de muncă, a respectului în comunitate, a prietenilor și familiilor. Totul pentru că au iubit diferit. Statul român nu și-a cerut niciodată scuze pentru campania susținută de persecuție a persoanelor gay. Niciun fel de compensație nu a fost plătită, iar pe cazierele celor condamnați încă stă scris calvarul prin care au trecut.