Apel pentru organizațiile ce lucrează cu tineri din mediul rural
Cu un termen-limită stabilit pentru 14 mai, apelul către toate grupurile informale sau organizațiile neguvernamentale de și pentru tineret, fie că sunt din mediul rural sau nu, dar care implică în activitățile lor tineri din mediul rural, sunt invitate să se alăture în procesul de elaborare a Cartei Albe a Tinerilor din România.
Problemele tinerilor din mediul rural sunt încă insuficient cunoscute, spun inițiatorii apelului. Statisticile și studiile despre mediul rural ignoră aspirațiile și nevoile tinerilor din mediul rural, iar aceștia sunt văzuți de cele mai multe ori doar ca „tineri fermieri” sau principalii responsabili de conservarea tradițiilor și obiceiurilor specifice. Vorbim din ce în ce mai mult de importanța intersecționalității în politicile publice și de ce este important să vedem tânărul la 360 de grade, în întreaga sa complexitate și perspectivă, însă atunci când vorbim de tânărul din mediul rural, de cele mai multe ori percepția generală a autorităților publice și imaginea de ansamblu pe care societatea o are despre acești tineri sunt extrem de înguste.
Politicile publice ce au în vedere dezvoltarea tinerilor din mediul rural sunt lacunare, multe dintre ele sunt neconectate la realitatea de zi cu zi a tinerilor din mediul rural și neadaptate nevoilor, provocărilor și problemelor pe care tinerii din mediul rural le întâmpină. De aceea, este necesară o evaluare a politicilor publice pe baza nevoilor curente ale tinerilor din mediul rural, completarea și actualizarea acestora.
Guvernanța programului European Youth Village, Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor, vor ca în procesul de elaborare a Cartei să implice tineri din mediul rural din România, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, profesori din mediul rural și reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene, și nu în ultimul rând, profesioniști în activitatea cu tinerii care lucrează la firul ierbii cu tinerii din mediul rural și organizațiile neguvernamentale din mediul rural.
Apelul este deschis până la data de 14 mai 2021. Dacă organizația sau grupul pe care îl reprezintă (în cazul grupurilor informale de tineri) dorește să facă parte din Grupul de lucru responsabil de realizarea Cartei Albe a Tinerilor din Mediul Rural, trebuie completat următorul FORMULAR ONLINE. Mai multe detalii despre etapele dezvoltării Cartei, ce presupune procesul și cum își pot asuma entitățile – ca organizație sau grup informal de tineri – rolul de Partener, Contributor, Promotor sau Susținător, se pot accesa AICI.
Calendar
- O cercetare națională privind problemele și nevoile tinerilor din mediul rural din România, în diferite domenii cheie, relevante pentru aceștia (MAI – AUGUST 2021);
- Realizarea draftului Cartei Albe a Tinerilor din Mediul Rural și prezentarea acestuia în cadrul Summitului Tinerilor din Mediul Rural – Ediția a II-a (SEPTEMBRIE 2021);
- Elaborarea și promovarea documentului final al Cartei (OCTOMBRIE – DECEMBRIE 2021).