Proiectul ReStart pentru un jurnalism de calitate a fost relansat

Luni, 3 mai 2021, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Universitatea din Bucureşti), Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind au relansat oficial Proiectul ReStart – pentru un jurnalism de calitate. Studenții care vor să se implice într-un astfel de proiect sunt rugați să se adreseze organizației MediaSind.


Prin încheierea unui Acord de parteneriat între reprezentanții organizațiilor menționate anterior, proiectul relansat se adresează studenţilor care doresc să se implice în promovarea unui jurnalism de calitate. Inițiat în 2016 de către SRJ MediaSind, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, Proiectul ReStart pentru un jurnalism de calitate a fost inspirat de conceptul The Ethical Journalism Initiative promovat de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor.

Având un real succes, proiectul a fost implementat în mai multe universităţi, precum: Universitatea Danubius Galaţi (unde s-a lansat proiectul pilot), Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea din Craiova, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova – ULIM, Universitatea de Studii Europene din Moldova. În acest timp, studenţii au fost familiarizaţi de către profesionişti ai AGERPRES şi MediaSind cu principiile profesiei de jurnalism şi cu normele Codului Deontologic al Jurnalistului.

Universităţile şi instituţiile de presă, care doresc să se alăture proiectului, pot contacta organizatorii la adresa de mail: restart@mediasind.ro . Proiectul ReStart urmăreşte ca studenţii să intre în contact nemijlocit cu exigenţele meseriei de jurnalist prin:

  • participarea efectivă la activităţi redacţionale;
  • redactarea de ştiri sau realizarea de fotografii ori materiale video;
  • îndrumare de către profesionişti de la AGERPRES şi MediaSind.

Conferinţă online: libertatea presei din România după un an de pandemie

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării va găzdui o conferinţă (online) pe tema libertăţii presei din România după un an întreg de pandemie. Primul eveniment al noului parteneriat va fi organizat în data de 10 mai 2021 împreună cu studenţii FJSC şi cu profesionişti din domeniu, jurnalişti şi reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale.

Studenţii care vor fi selectaţi să participe la proiect vor primi legitimaţii de presă, vor avea încheiate contracte de voluntariat AGERPRES, iar cele mai bune articole, fotografii sau materiale video vor fi publicate pe site-urile www.agerpres.ro, www.mediasind.ro şi/sau pe ale partenerilor naţionali/internaţionali şi pe site-urile universităţilor participante, fiind promovate astfel în presa din România.