Ce trebuie să conțină masa de Paști?

Din ce în ce mai puțini oameni cunosc că Noaptea de Înviere nu se sfârșește cu aprinderea lumânărilor, ci că urmează și Sfânta Liturghie. Dar pe an ce trece, tot mai mulți oameni aleg să petreacă noaptea la masă sau în discotecă. Fiindcă în 2021 încă avem restricții privind pandemia, Noaptea Învierii nu ar mai fi prilejul de petrecere ca în alți an. Ziua de Paști rămâne însă un ospăț, în cuvintele Sfântului Ioan Gura de Aur.


La sfarsitul Utreniei, ne sunt amintite cuvintele Sfantului Ioan Gură de Aur: „Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți; vițelul este mare, nimeni să nu iasă flămând, toți vă îndulciți de ospățul credinței; toți luați bogăția bunătății.” Acesta aseamănă Paștile ca ospăț cu Cina cea de Taină pregătită cu trei zile înainte de paștile mozaic. În ziua de 14 nissan, în amintirea eliberării din robia egipteană fiecare familie sacrifica un miel pe care-l mânca cu azima și ierburi amare. Mielul jertfit si mâncat simboliza Mielul lui Dumnezeu care ridica păcatele lumii (Ieșirea 12, 46) si se oferă ca hrană pentru viața veșnică.

Creștinismul a dat alte semnificații acestor elemente, arătând că mielul este Hristos, care Își acceptă jertfa, iar pâinea preparată în case înainte de Înviere – pasca – și vinul semnifică, de asemenea, sacrificiul Mântuitorului. La Cina cea de Taină, Hristos a transformat pâinea și vinul în Trupul și Sângele Său.

Pe lângă miel și pâine, pe masa creștinilor trebuie să fie ouă. Ciocnitul ouălelor roșii se face cu solemnitate și cu respectarea unor reguli precise: persoana mai în vârstă, lovește „capul” oului ținut de partener, în timp ce rostește „Hristos a Înviat” iar partenerul îi răspunde „Adevarat a Înviat!„. În prima zi, duminică, ouăle se ciocnesc „cap la cap”, a doua zi, „husca la husca” iar in cea de-a treia zi, „burta in burta”.

Daca la Marea Tiberiadei, cand Mantuitorul se arată Apostolilor dupa Înviere, și mănâncă, se spune că o face nu pentru că simțea nevoia, ci pentru a le descoperi acestora că Trupul Său este real și nu o închipuire. Acesta este și un motiv în plus pentru care Sfântul Ioan face asemănarea cu un ospăț. Deoarece odată cu Învierea creștinilor li s-a deschis Împărăția Cerurilor, aceasta fiind asemănată de multe ori cu un ospăț pentru suflet.