Fundația Friedrich Ebert România a organizat un eveniment online în data de 28 aprilie 2021 pe tema salariului minim, prilejuit de lansare studiului în care se analizează 10 dintre principalele critici aduse salariului minim, demontând cu data empirice miturile vehiculate în dezbaterea publică și politică din țara noastră. Soluția corelării cu nivelul coșului minim de consum pentru un trai decent, legiferată însă ignorată de Guvern, este prezentată în detaliu.

---

Dezbaterea publică din România referitoare la salariul minim și nivelul acestuia este în cea mai mare parte lipsită de argumente empirice, în discordanță nu doar cu realitatea, ci și cu dezbaterea mai amplă de la nivel european, se specifică în preambulul studiului FES România. Dezbaterea este de prea multe ori extrem de superficială, mizând pe argumente deductive și luări de poziție care nu sunt susținute de fapte și, din păcate nu de puține ori, de distorsionări mai mult sau mai puțin grave și mai mult sau mai puțin conștiente ale realității, spune autorul Ștefan Guga.

Cât de mare sau cât de mic trebuie să fie salariul minim, în ce ritm trebuie el crescut, ce fel de lucruri trebuie luate în calcul, ce implicații au eventualele scenarii pentru salariați și pentru societate mai general vorbind, cât de des și cum trebuie purtate discuțiile despre aceste lucruri, cine ar trebui să participe la ele? – Toate acestea sunt subiecte de dezbatere recurente în ultimii ani, de fiecare dată când se pune problema luării unei decizii privitoare la modificarea salariului minim, de obicei către sfârșitul fiecărui an calendaristic. Ca și în cazul altor subiecte vitale de politică economică și socială, dezbaterea publică generală și cea specializată precum și cea dedicată luării deciziilor nu sunt clar delimitate una de cealaltă, termenii și nivelul discuțiilor fiind de cele mai multe ori identici.

Miturile politice autohtone vs. realitatea empirică

„Nu avem nevoie de un salariu minim”, „Creșterea salariului minim alimentează inflația”, „Creșterea salariului minim duce la creșterea șomajului și a muncii la negru”, „Creșterea salariului minim duce la falimentul unor sectoare de activitate”, acestea sunt doar câteva dintre criticile formulate la adresa majorării salariului minim de diverse voci din politică, presă sau societate. În ciuda controverselor create în jurul salariului minim, însă, dezbaterea publică a fost și este în cea mai mare parte lipsită de argumente empirice.

În ciuda creșterii puternice din ultimul deceniu, salariul minim din România rămâne printre cele mai mici din Europa din orice punct de vedere ar fi privit. Cu o creștere relativ modestă în 2020 și o înghețare a salariului minim în termeni reali în 2021, România se confruntă deja cu decalaje salariale în creștere nu doar față de multe țări occidentale, ci și față de țările vecine. Deși Legea 174/2020 prevede explicit ca fundamentarea politicii salariului minim să se facă în funcție de coșul minim de consum pentru un trai decent, autoritățile au ignorat până acum această obligație legală în favoarea unor argumente fără temei empiric și în dezacord total cu direcția în care se îndreaptă lucrurile la nivel european.

Coșul minim de consum pentru un trai decent ar trebui să fie elementul principal de fundamentare a politicii salariului minim, este una din concluziile principale ale studiului.

Istoria recentă a salariului minim din România e punctată de decizii discreționare ale guvernului, care au fost inițial criticate și de recent susținute de pe poziții dogmatice, în vădit dezacord cu realitatea socială și economică. Dorința de „depolitizare” a politicii salariului minim s-a rematerializat prin tentativa guvernului României de la sfârșitul anului 2019 de a introduce un mecanism de calcul pentru creșterile ulterioare ale salariului minim: creșterea salariului minim e egală cu inflația plus creșterea reală a productivității muncii. Rezultatul a fost cea mai modestă creștere a salariului minim din Europa Centrală și de Est, excluzând cazul special al Sloveniei. În Polonia, creșterea reală în 2020 a fost de peste 15%, însă dacă guvernul polonez ar fi lucrat cu formula românească ar fi rezultat o creștere de sub 7%, diferența fiind semnificativă și în Slovacia, Cehia, Lituania, Bulgaria, Estonia, Croația și chiar și Ungaria.

Luarea în calcul a nivelului de trai în elaborarea politicii salariului minim nu este un capriciu subiectiv, ci un element la fel de obiectiv ca productivitatea sau inflația, se precizează în studiul FES. A nu lua în calcul chestiunea nivelului de trai este o decizie politică, la fel cum este și cea a adoptării unei formule pe baza evoluției inflației și a productivității. Ideea că asemenea decizii pot fi delegate unui corp de experți sau găsite în vreun manual de economie este inerent iluzorie, subliniază autorul studiului.

Sarcina principală ar trebui să fie asumarea unui termen ferm pentru ca salariul minim să ajungă la nivelul valorii coșului minim — altfel spus, un termen ferm pentru ca munca salariată să poată asigura un trai minim decent.

Fiindcă este vorba de o strategie de politică publică pe termen mediu, politica salariului minim ar trebui corelată cu politici complementare, care pot reduce în mod considerabil presiunea asupra salariului minim:

• măsuri de creștere a veniturilor gospodăriilor (ex: creșterea alocațiilor pentru copii);
• măsuri de îmbunătățire a calității serviciilor publice;
• măsuri de facilitare a accesului la locuire.

Dezbaterea este pe departe a fi finalizată, însă datele empirice nu sunt de partea Guvernului. Realitatea din buzunar va ajunge în cele din urmă și la urechile guvernanților. Politica salariului minim ar trebui în mod normal să facă parte dintr-o viziune mai amplă care să vizeze bunăstarea generală a populației și nu strict creșterea veniturilor. Pentru acest deziderat, mediul academic și organizațiile neguvernamentale cum este FES va continua să prezinte datele statistice care certifică ceea ce șefii ministerelor ignoră să vadă.

---