Sindicatele pornesc o campanie de conștientizare împotriva „dezinformării sistematice din partea Guvernului Cîțu”
Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, care a organizat proteste privind situația lucrătorilor din domeniul medical sanitar, răspunde Guvernului Cîțu și celor angajați de acesta prin intermediul unor abordări punctuale a problemelor privind situația economică și sindicalizarea, respectiv sistemul privat și cel bugetar.
Reprezentanții sindicali doresc să conștientizeze cetățenii cu privire la situația complexă a economiei și muncii în România, dincolo de declarațiile politice. Pe primul loc în această campanie inițiată în mediul online se află subiectul Opoziției BUGETARI vs. PRIVAT .
Salariile sunt mai mici în zona privată decât în cea publică într-adevăr, spun sindicaliștii. Într-o abordare simplistă putem considera că pentru a anula această discrepanță există două soluții: scăderea veniturilor salariale din sectorul public (cea adoptată de actualul Guvern) sau creșterea veniturilor din mediul privat. Anularea acestei diferențe necesită atenție la două aspecte esențiale:
1. Afirmația este adevărată dacă prin salarii ne referim la partea oficială a plăților, adică la drepturile salariale pentru care sunt plătite impozitele și contribuțiile.
Nu știm dacă este adevărată pentru totalitatea veniturilor. Cu alte cuvinte, amploarea veniturilor „la gri” plătite salariaților din privat nu este cunoscută. Astfel de situații au doi perdanți:
- Statul (prin neîncasarea impozitelor și contribuțiilor)
- și salariații (care sunt asigurați la nivele mai mici decât cele corespunzătoare veniturilor).
Câștigătorul poate fi descoperit lesne. Acolo unde există sindicate amploarea unor astfel de situații tinde să scadă.
2. Veniturile mai mici din privat sunt generate în special de absența sindicatelor.
Dacă sindicatele nu pun presiune pe angajator pentru a negocia salarii rezonabile raportat la situația economică a firmei atunci angajatorii se vor confrunta doar cu presiunea pieței. Această presiune poate fi contracarată în două modalități:
- a. Scăderea ei prin reducerea veniturilor salariale din mediul public. De aici întreaga campanie de demonizare a bugetarilor.
- b. Egalizarea prin plăți adiționale nefiscalizate.
Cu alte cuvinte, pentru a reduce decalajul dintre privat și public în privința salarizării soluția o constituie „mai multe sindicate”, nu mai puține. Evident, această soluție aduce cu sine un cost corelativ, transpus sub forma diminuării profitului.
Putem lesne înțelege că atacul la sindicate nu vizează apărarea lucrătorilor din mediul privat, ci creșterea marjei de profit.
Federația „Solidaritatea Sanitară” din România
NOTĂ: Există un răspuns standard dat la întrebarea privind diferențele existente în mediul privat între salariile din România și cele din Occident: productivitatea muncii mai mică în România. Pe principiile economice răspunsul este în bună măsură corect. Doar că:
- Productivitatea economică depinde și de tehnologizare. Cu alte cuvinte, privilegierea profitului încasat față de cel reinvestit contribuie la reducerea productivității.
- Analiza trebuie să țină cont de caracteristicile existente în piața muncii, respectiv presiunea exercitată de migrație/globalizare.