15 martie 2011: începerea Războiului Civil din Siria
Început la 15 martie 2011, ca parte a protestelor mai ample din 2011 denumite colectiv Primăvara Arabă, tulburările din Siria au pornit în urma nemulțumirii față de guvernarea țării și au ajuns la un conflict armat după ce manifestațiile care cereau îndepărtarea lui Assad au fost suprimate violent de către cei la putere. Până în prezent, Războiul civil nu s-a încheiat, ducând la numeroase victime și milioane de refugiați.
Conflictul din Siria este un război civil pe mai multe fronturi în curs de desfășurare, între Republica Arabă Siriană condusă de președintele Bashar al-Assad împreună cu aliați interni și străini, și diverse forțe interne și străine care se opun atât guvernului sirian, cât și reciproc, în diferite combinații. Aproape jumătate de milion de persoane au fost ucise în conflictul care durează un deceniu, pe lângă o țară în ruine. Aproximativ 12.000 de copii au murit sau au fost răniți în război și un milion de copii s-au născut în exil., conform cu datele UNICEF, citate de AP News.
Conflictul a dus, de asemenea, la cea mai mare criză a refugiaților de după cel De-al Doilea Război Mondial. Consiliul Norvegian pentru Refugiați estimează că din 2011 un total de 2,4 milioane de persoane au fost strămutate anual în afara Siriei. Cu o stare de război care pare să nu se termine și condiții economice în curs de deteriorare continuă, un număr de circa 6,5 milioane de persoane sunt strămutate în Siria, majoritatea lor de mai mult de 5 ani. Din populația totală de 23 de milioane dinainte de război, aproape 5,6 milioane sunt în prezent refugiați, trăind în Europa dar mai ales în țările vecine.
Libanul, o mică țară mediteraneană cu o populație de aproximativ 5 milioane de locuitori, găzduiește cea mai mare concentrație de refugiați pe cap de locuitor, estimată la aproximativ 1 milion. Cei mai mulți dintre ei trăiesc în așezări informale improvizate de corturi, răspândite nu departe de granița cu Siria.
Multiplele facțiuni și țările care le susțin, toate criticate de organizațiile pentru drepturile omului
Războiul este purtat de mai multe facțiuni, de la forțe armate siriene la grupuri de rebeli, inclusiv cele etnice sau religioase, chiar și organizația teroristă ISIL (Statul Islamic din Irak și Levant) implicându-se în luptele pentru controlul diferitelor așezăminte și regiuni. O serie de țări străine, cum ar fi Iranul, Israelul, Rusia, Turcia și SUA s-au implicat direct în conflict sau au oferit asistență uneia sau altei dintre facțiuni.
Organizațiile internaționale au criticat practic toate părțile implicate, inclusiv guvernul sirian, ISIL, grupările rebele de opoziție, Rusia, Turcia și coaliția condusă de SUA pentru încălcări grave ale drepturilor omului și masacre, cu efecte ce au provocat o criză majoră a refugiaților care continuă și în prezent.
- Iranul, Rusia și Hezbollah susțin militar Republica Arabă Siriană și Forțele Armate Siriene, Rusia efectuând atacuri aeriene și alte operațiuni militare din septembrie 2015.
- Coaliția internațională condusă de SUA, înființată în 2014 cu scopul declarat de a contracara ISIL, a condus atacuri aeriene în primul rând împotriva ISIL, precum și unele împotriva țintelor guvernamentale și pro-guvernamentale. De asemenea, au desfășurat forțe speciale și unități de artilerie pentru a ataca ISIL la sol.
- Din 2015, SUA au sprijinit Administrația Autonomă a Siriei de Nord și de Est și aripa sa armată, Forțele Democratice Siriene (SDF), din punct de vedere material, financiar și logistic.
- În momente diferite, statul turc a luptat împotriva SDF, ISIL și guvernul sirian din 2016, dar a susținut în mod activ opoziția siriană și a ocupat zone întinse din nord-vestul Siriei în timp ce se angajase în lupte terestre semnificative.
- Între 2011 și 2017, luptele din războiul civil sirian s-au răspândit în Liban, în timp ce adversarii și susținătorii guvernului sirian au călătorit în Liban pentru a lupta și a se ataca reciproc pe pământul libanez, ISIL și Al-Nusra angajând și armata libaneză.
- Deși este oficial neutru, Israelul a schimbat focul cu forțele Hezbollah și iraniene, a căror prezență în sud-vestul Siriei o consideră o amenințare. De asemenea, a efectuat atacuri repetate în restul Siriei de la începutul războiului, vizând în principal presupuși militanți iranieni și Hezbollah.
Pe parcursul războiului, au fost lansate o serie de inițiative de pace, inclusiv negocierile de pace de la Geneva din martie 2017 asupra Siriei conduse de Națiunile Unite, dar luptele au continuat. Represaliile întreprinse de forțele conduse de Assad nu fac posibilă vreo întoarcere prea curând a milioanelor de oameni care au fugit din calea conflictului.
Foto principal: Amer Almohibany