Memorialistica fascistă păstrată încă vie în România. Reprezentanții PNL criticați pentru indiferență și găsirea de scuze

Deși legislația împotriva memorialisticii fasciste există încă de la începutul anilor 2000, aceasta este încă păstrată vie. Iar în localități, în primării și în parlament reprezentanții PNL nu doar că nu fac destule pentru ca afișarea în public a simbolurilor și memorialisticii fasciste și legionare să fie pedepsită, ci par să inverseze progresele înregistrate până în prezent.


La începutul lunii februarie, într-un interviu acordat rfi, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, amintește numeroase încălcări ale legislației. De la înființarea sa în 2005 și până astăzi, Institutul a urmărit aplicarea OUG 31/2002 care interzice afișarea în public a simbolurilor și memorialisticii fasciste, concluzionând că în 202 încă mai există, fie denumiri de străzi, de instituții, sau chiar plăci memoriale și busturi în amintirea unor criminali de război dar și al uno lideri ai Mișcării Legionare.

Ion Antonescu, Mircea Vulcănescu, Albert Wass, Radu Gyr, sunt dați exemplu de către directorul Institutului drept persoane care intră sub incidența legislației și care sunt utilizate pentru a denumi străzi, licee, având chiar și busturi în instituții publice, plachete comemorative și statut de cetățeni de onoare.

Eu nu cunosc din 1990 până astăzi evenimente, busturi sau nume e străzi care să poarte numele sau să promoveze o imagine pozitivă a unor lideri de frunte ai regimului comunist, cum ar fi Gheorghe Gheorghiu Dej sau Nicolae Ceaușescu.

Alexandru FloriaN, director Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”

Îndepărtarea memoriei lui Ion Antonescu, întârziată cu scuze neverosimile

Într-un articol publicat de DeutscheWelle cazul municipiului Constanța este tratat în ansamblul societății in România. La școlile militare autohtone „legenda” mareșalului Antonescu nu s-a oprit niciodată, spune jurnalista Sabina Fati. Aceasta amintește că fostul președinte Traian Băsescu vorbea cu nostalgie despre el, iar acum primarul Constanței, ofițer de marină, a încercat tot ce a putut pentru a-i păstra memoria lui Antonescu pe una dintre străzile orașului-port.

Edilul PNL încearcă să minimalizeze problema și invită „părţile interesate de tema în cauză la calm, echilibru şi moderaţie (…) inflamarea spaţiului public nu serveşte nimănui.” Primarul Municipiului Constanța a încercat să-și clarifice poziția printr-un comunicat de presă, declarând că nu ar fi negat niciodată rolul nociv al lui Ion Antonescu în ceea ce priveşte politicile de stat radicale faţă de evreii din România.

Scuza primarului pentru indecizia privind schimbarea denumirii străzii este pusă însă în cârca birocrației. Procesul va genera „consecinţe administrative complicate pentru locuitorii străzii respective, de la schimbarea actelor de identitate până la actualizarea tuturor documentelor ce conţin numele străzii. Vom analiza detaliat implicaţiile administrative ale acestei decizii, iar pentru asta e nevoie de timp”, concluzionează Vergil Chițac.

„PNL vrea indemnizații pentru urmașii fasciștilor și legionarilor”

Cel mai vehement pe tema indiferenței PNL s-a pronunțat recent președintele Federației Comunităților Evreiești din România și deputat al minorității evreiești în Parlamentul României, Silviu Vexler. Acesta a atras atenția că o propunere legislativă inițiată zilele trecute de parlamentarul Florin Roman (PNL) reintroduce indirect posibilitatea ca foștii legionari și fasciști, precum și copiii acestora să primească indemnizații din partea Statului Român!

Florin Roman (PNL)

În prezent, la art. 14 din Decretul-lege nr. 118/1990 este specificat că acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora. În proiectul inițiat de liberalul Roman, se propune modificarea acestui articol.

Faptul că unii dintre ei au luptat împotriva dictaturii comuniste nu scuză faptul că au aparținut anterior unui alt regim dictatorial.

Silviu Vexler, reședinte Federația Comunităților Evreiești din România

Dacă propunerea PNL va fi votată, va dispărea și formularea privind activitatea fascistă şi/sau legionară. Reprezentantul comunității evreiești susține că înlăturarea prevederii clare deschide din nou posibilitatea acordării acestor indemnizații urașilor fasciștilor sau legionarilor. În niciun stat democratic nu poate fi acceptabil ca cei care au comis, au coordonat, care au ordonat crime împotriva propriilor semeni să fie „recompensați”, subliniază Vexler. Acesta solicită Parlamentului României eliminarea modificărilor propuse și menținerea formei în vigoare a prevederilor legale.

Reprezentantul minorității evreiești aminteșe că acum peste 80 ani de ani, înainte de începerea Yom Kippur, la Câmpulung Moldovenesc, rabinul orașului, Iosif Rubin, a fost arestat de legionari în timp ce se pregătea să meargă spre sinagogă. Dezbrăcat, rabinul a fost înhămat de aceștia la o căruță, iar fiul său a fost pus să o conducă. În timp ce erau umiliți și torturați, reprezentanții Mișcării Legionare au devastat și jefuit Sinagoga.