Coaliţie a societății civile solicită noului Parlament să reînfiinţeze Comisia specială pentru legile electorale

Comisia specială pentru legile electorale este considerat de Coaliția Cod Electoral Acum! drept un instrument necesar în consolidarea cadrului legislativ cu privire la alegerile electorale din România. Reînființarea acestei comisii este esențială pentru unificarea legilor din domeniu și corectarea lor, în pregătirea anului 2024 când vor avea loc 4 rânduri de alegeri – locale, europarlamentare, prezidențiale, parlamentare!

Modificarea legislaţiei electorale a început în anul 2015 și deşi a adus unele progrese cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea partidelor politice, nu au fost duse la bun sfârşit reformele necesare pentru avea alegeri corecte, spun reprezentanții Coaliției din care fac parte 23 de entități, ONG-uri, organizații informale și experți.

Un acces facil pentru toţi cetăţenii la exercitarea dreptului de vot, echitate pentru toţi competitorii electorali precum şi un algoritm de distribuire a mandatelor care să crească legitimitatea aleşilor ar fi rezultatele unui Cod Electoral unificat și modern. Faptul că următoarele rânduri de alegeri se vor organiza în 4 ani oferă oportunitatea unică de adoptare timpurie a acestui Cod, care ar include regulile de organizare şi desfăşurare a tuturor scrutinelor din România, inclusiv referendumuri.

Demersul pentru acest Cod Electoral trebuie finalizat până la sfârşitul lunii aprilie 2023, consideră cei din Coaliția amintită, în caz contrar scrutinele din 2024 vor fi, din nou, organizate după reguli diferite. Dacă vor fi definite toate procedurile și metodele de interpretare a rezultatelor într-un Cod clar definit, ar fi asigurată predictibilitatea şi transparenţa procesului electoral.

Pentru ca aceste deziderate să aibă loc, procesul trebuie sa înceapă din aceasta sesiune parlamentară, reprezentanții Coaliției trimițând în acest sens o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, liderilor partidelor politice parlamentare, precum și Preşedintelui României și preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, în care au solicitat implementarea a 6 puncte esențiale:

  1. Eliminarea barierelor în calea unei competiţii libere, pornind de la pragul electoral şi semnăturile de susţinere.
  2. Creşterea transparenţei şi echităţii în ce priveşte finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale: scăderea şi distribuirea mai echitabilă a subvenţiilor; revizuirea restricţiilor privind comunicarea în campania electorală; creşterea transparenţei privind cheltuielile competitorilor electorali.
  3. Introducerea unor mecanisme de atribuire a mandatelor care să crească legitimitatea aleşilor şi să întărească legătura între aleşi şi alegători: alegeri în două tururi pentru toate alegerile uninominale; listă deschisă pentru alegerile cu vot pe listă de partid.
  4. Implementarea şi extinderea unor metode alternative de vot sigure şi eficiente, care să asigure exercitarea dreptului de vot pentru toţi cetăţenii, indiferent unde se află.
  5. Elaborarea unor mecanisme de reprezentare şi participare echitabilă la alegeri a cetăţenilor români din străinătate.
  6. Consolidarea capacităţii, integrităţii şi transparenţei Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi Corpului Experţilor Electorali, instituţii cheie ale sistemului electoral.

Scrisoarea a fost semnată de către Expert Forum, Aradul Civic, Asociaţia AMPER, Asociaţia E-Civis, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki – APADOR-CH, #activAG Piteşti, Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie – VeDem Just, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul pentru Resurse Civice, Centrul pentru Studiul Democraţiei, Corupţia Ucide, Funky Citizens, Geeks for Democracy, Iniţiativa România, Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Mureşul Civic, Oradea Civică 2017, Romanian Quantitative Studies Association, Societatea Studenţească de Ştiinţe Politice, Andrei Tiut – politolog, Maria Krause – expert electoral, Mircea Kivu – sociolog, Sanda Foamete – observator independent la vot.