Proaspăt-numitul preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor anchetat pentru înșelăciune

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR, în coordonare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, au efectuat în dimineața zilei de 10 octombrie o percheziţie domiciliară în municipiul Râmnicu Vâlcea, vizându-l pe Laurențiu Baranga, înalt funcţionar public, cercetat în prezent sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 746/3.09.2020 publicată în Monitorul Oficial din 4 septembrie 2020, acesta a fost numit de către Executivul României pentru o perioadă de 4 ani președinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Baranga și-a înaintat însă demisia primului ministru Ludovic Orban la data de 8 octombrie.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este Unitatea de Informații Financiare a României (FIU) de tip administrativ, cu rol de lider în elaborarea, coordonarea și implementarea sistemului național de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului.

Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente.

Poliţia Română

Fabrica de diplome false, cu probleme încă din 2016

Cazul „Fabricii de diplome false din Telorman” l-a avut în prim-plan pe fostul rector al universităților „Alexandru Ghica” si Europa Ecor, Mina-Silviu Dobronauteanu. Era vorba de aproximativ 15.000 de acte falsificate si sute de licentiati care si-au cumparat diplomele. Judecătorii au decis în 2016 anularea mai multor diplome și acte școlare într-un caz în care rectorul Dobronauteanu era acuzat de falsificarea a 15 diplome.

Printre cei care au obtinut astfel de diplome se numara mai multi inalti functionari, primari, ofiteri de politie sau politicieni din Teleorman. Atât în timpul procesului penal, dar și după terminarea proceselor, au fost mai multe cazuri trimise in instanță, Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 solicitând instanței anularea a sute de acte care au fost găsite la percheziții la sediul celor două universități.

Conducerea Senatului solicită asumarea numirii în fruntea Oficiului prin demisia premierului Orban

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a solicitat în acest context premierului Ludovic Orban să îşi asume prin demisie, numirea în fruntea Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor „a unui falsificator care să controleze tranzacţiile financiare ale României.”