În timpul pandemiei, un website de presă locală a elaborat un colaj de editoriale ale personalităţilor sau persoanelor cunoscute de către cei care lucrează pentru acel site. Preluând la scară mică o tehnică pe care Adevărul a implementat-o de mult timp în online prin așa-zisele „bloguri”, care din păcate au ajuns să (re)producă în mediul online inepţiile unora ca fostul primar al Aradului, în loc să ofere o dimensiune de analiză ce lipsea în spațiul editorial.

Ce face însă colajul menționat? Îi face și mai speciali pe cei deja speciali!

Cu alte cuvinte, oferă o platformă de exprimare unora care aveau deja acest privilegiu. Și mai mult decât atât, celor care aveau deja o audiență. Pentru că se poate spune că în prezent oricine cu o conexiune la internet și cu o predare a datelor personale în scopuri comerciale poate avea la dispoziție o platformă de exprimare. Facebook, Youtube sau TikTok au așa succes la nivel mondial tocmai pentru că oferă o modalitate de exprimare rapidă și facilă. Însă audiența este greu de accesat sau anevoios pentru a o construi.

De ce ar fi gestul editorial–special greșit?

Prin astfel de acțiuni se propagă mesajele unor persoane care oricum își propagau și singure mesajele. Iar restul cazurilor, al oamenilor obișnuiți dar cu probleme și poate idei bune de elaborat, pe care o presă independentă ar trebui să le abordeze, nu ajung la cetățeni pentru a-i informa și a le prezenta întregul spectru al comunității în care trăiesc.

Este simplu să ne imaginăm că o persoană care are o audiență obișnuită de câteva sute sau mii de persoane poate „direcționa” printr-un editorial măcar jumătate din acei oameni către website-ul de presă locală. Poate fi unul din motivele din spatele acelui demers, nu avem de unde știi.

Dacă nu ești faimos în social media nu înseamnă că nu exiști!

Ne mirăm însă de fiecare dată când se află despre un caz de care autoritățile publice nu aveau habar „în ograda lor”, în special când au existat fie sesizări făcute sau chiar proteste individuale. Aceste sesizări și proteste există, la nivel individual, la nivel de bloc, de cartier, de comunitate, dar nu toate au aceleași moduri de difuzare.

Un domn lipește o foaie A4 scrisă de mână la avizierul blocului, o doamnă depune o plângere la Direcția de Patrimoniu, niște tineri ocupă un garaj abandonat . Toate aceste forme de exprimare există și sunt la fel de valide ca o postare în online cu o redistribuire a câteva sute de conturi. Dacă nu ești faimos în social media nu înseamnă că nu exiști.

Aceste website-uri fac de fapt ce au făcut politicienii în România ultimilor decenii: discută în camere de ecou. Vorbesc cu aceiaşi oameni cu care interacționează tot timpul (în online sau în offline), în timp ce ignoră o bună parte din ceilalţi cetăţeni, celelalte categorii care există. Şi nu doar că există, ci activează în cotidian, modelează anumite comportamente, inspiră anumite atitudini. Dar oamenii nu au cum să știe aceste lucruri dacă ce fac ei nu ajunge la urechea și ochii celor mai mulți dintre noi. Rolul unor editoriale online sau bloguri este să ofere noi dimensiuni sau noi puncte de vedere pe care oamenii nu le-ar descoperi în mod normal.