Într-o pandemie de proporția celei de anul acesta, aproape întreaga activitate fizică economică s-a oprit, iar multe companii și angajați deopotrivă s-au „mutat” în mediul virtual. Atenția către online este acum maximă. Până și telemunca a ajuns în România un cuvânt uzat în spațiul public nu doar în dicționar. Este normal să se vorbească despre digitalizare, în special în administrația publică, unde este cunoscută practica formularelor și declarațiilor completate și depuse în câteva exemplare, după o plimbare pe la câteva ghișee. Digitalizarea României apare scris și în titlul unui articol care poartă semnătura fostului primar al municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Se vorbește în acel text publicat pe website-ul Adevărul despre nevoia de a renunța la „dosarul cu șină” – și astfel – de a moderniza birocrația din țara noastră. Însă ce legătură are semnatarul articolului (autorul este cel mai probabil altul având în vedere incapacitatea reprezentantului PNL de a scrie măcar o propoziție corect gramatical dar mai ales o propoziție coerentă) cu aceste afirmații? Nimic. Sau cel mult are legătură cu ipocrizia.

Cum ne organizăm activitatea astfel încât să fim eficienţi?

cineva care semnează cu numele actualului europarlamentar PNL (Falcă)

Acesta continuă, în numele fostului primar al Aradului, cu ideea că digitalizarea „nu ar fi un proces dificil. Aşa cum suntem astăzi campionii lumii la viteza internetului, aşa şi acum avem şansa să sărim etape şi să câştigăm ani prin procesul de digitalizare cu ultimele tehnologii folosite în lume.”

Doar că realitatea ne arată că am pierdut ani, mulți ani, pentru că nu au fost digitalizate multe procese birocratice. Nu ne referim la ce s-a întâmplat la nivel național, pentru că din 2005 până astăzi nici un partid sau alianță nu a stat un mandat compled de 4 ani la guvernare. Așa că ne concentrăm pe Arad. În cei aproape 16 ani cât a ocupat funcția de primar semnatarul articolului, administrația publică locală nu s-a modernizat, nu s-a digitalizat în sensul dorit de cetățeni. Nici nu mai vorbim despre ce se înșiruie în articolul menționat anterior. Să nu ne uităm în gura ipocriților și să luăm exemplul concret al unuia din cele mai importante documente pe care o administrație le elaborează într-un an: bugetul public.

Exemplul bugetului local

Toate formele acestui document care au apărut în dezbaterea publică, uneori încălcând termenele legale privind transparența – însă dacă Legea nu a prevăzut sancțiuni directe și clare, președintele PNL Arad nu s-a chinuit să respecte legislația din domeniu – nu au fost într-un format electronic accesibil. Adică tot un fel de dosar cu șină, dar disponibil pe internet. Câteva dintre nedigitalizarea reală a bugetului presupune că:

• paginile au fost scanate ca imagine;
• fapt ce duce la imposibilitatea de a căuta ceva în mod facil într-un document ce are în medie 500 de pagini;
• nu există un cuprins pentru neinițiați astfel încât orice cetățean, neobișnuit cu actele administrative, să poată găsi ce îl interesază.

Poate că și alte exemple ar putea oferi dimensiunea realității unui oraș digital, al Aradului Digital. Cum sunt camerele video de supraveghere instalate oficial în tot orașul în scop turistic dar lăudate de actualul europarlamentar pentru utilitatea adusă la siguranța cetățeanului, care însă la primele situații necesare au dat rateu și nu au înregistrat sau nu s-a putut identifica nimic de pe filmare. Să vorbim de mai complexul proiect al „internetului public gratuit” nefuncțional de atâția ani?

În termenii folosiți în textul menționat la început, dacă o asemenea (lipsă de) eficiență a fost posibilă în numai un deceniu și jumătate, nu ar fi un proces dificil să scalăm proiectul la întreaga Românie, nu? Adică o birocrație de țară la fel de digitalizată cum este Aradul, adică mai deloc. Nu, mulțumesc!