În anul 115 al competiției din nordul Italiei, ceea ce se preconiza a fi o bătălie între cei mai titrați cicliști ai momentului, Wout van Aert, Tadej Pgacar și Mathieu van der Poel, competiția a fost decisă pe coborâre. Cel care a dus titlul Milano-San Remo acasă a fost însă Matej Mohorič (Bahrain Victorious), cea mai importantă victorie din cariera sa fiind posibilă datorită coborârii îndrăznețe de pe Poggio.

Poate rezultatul final a fost posibil și concurenței de pe ultima cățărare. „Atacurile lui Tadej Pogačar au venit devreme și au fost grele; Am tras cele mai bune săgeți ale mele acolo”, a recunoscut Van Aert după ce a trecut linia de finish. Dacă slovenul favorit pe Poggio nu ar fi fost atât de combativ atât de devreme, poate că altfel s-ar fi scris ultimii km din cursă.

Mohorič era unul dintre cei mai buni coborâtori din pluton, fiind cunoscut pentru popularizarea poziției aero supertuck astfel încât UCI a interzis-o în cele din urmă. Câștigătorul cursei a vorbit scurt și s-a bucurat nespus de felul în care a funcționat planul său de a folosi o tijă de șa telescopică de MTB care l-a ajutat să câștige secunde prețioase pe coborâre, astfel încât să se poată detașa de urmăritori și să câștige Monumentul Italiei.

Nu am cuvinte. Mulțumesc Team Bahrain Victorious, MeridaBikes și Vision pentru că au făcut această victorie posibilă! Mulțumesc colegilor mei pentru că au avut grijă de mine toată ziua!

Matej Mohorič

Anthony Turgis (TotalEnergies) a ocupat locul doi, la doar două secunde în urma slovenului, după ce a reușit să se despartă de grupul favoriților pe Via Roma în ultimii zeci de metri. Mathieu van der Poel (Alpecin-Fenix) a condus acel grup și a ocupat ultimul loc pe podium.

Clasament final