Campionatele Naționale de ciclism șosea, câștigate de Serghei Ţvetcov (CSA Steaua)
Ciclistul de 32 de ani născut la Chișinău a câştigat şi titlul în proba de fond a Campionatelor Naţionale de ciclism pe şosea, duminică, la Sălacea, în județul Bihor, după ce s-a impus şi la contratimp, informează Federaţia Română de Ciclism, citată de Agerpres.
Serghei Ţvetcov a trecut linia de sosire a cursei de 150 de kilometri pe ruta Sãlacea-Tãșnad-Marghita-Sãlacea cu timpul de 3:29:24, adjudecându-și titlul de campion național. Acesta a fost urmat, la o distanță de 2minute și 9 secunde de Eduard-Michael Grosu (Delko), şi de Daniel Crista (CSA Steaua Bucureşti), cu o secundă în urma lui Grosu.
Cicliștilor din categoria Elite masculin le-au fost puse la dispoziție douã ture a câte 75 de km în care se puteau impune. Chiar dacă traseul plat a favorizat o sosire la sprint masiv, Țvetcov a dorit să arate că poate să se detașeze și să ajungă la finiș fără contracandidați.
Relatarea momentelor importante din cursă
- Km 5 – Primul atac al zilei a venit din partea lui Valentin Pleșea (CSA Steaua București), au informat reprezentanții Federației.
- Km 20 – În fruntea cursei, lui Valentin Pleșea i s-au alăturat colegul de echipa Cosmin Bidilici și Mihai Băbăiță (UVT Devron). Au un avans de 40 de secunde în fața plutonului.
- Km 50 – Cei doi fugari, Bidilici si Pleșea se mențin în fruntea cursei cu un avans de 1 min. 20 sec. Băbăiță a fost prins de pluton.
- Km 75 – Emil Dima i-a ajuns din urma pe colegii de la Steaua care l-au ajutat cât au putut, după care au rămas în urmă, fiind prinși de pluton. Emil Dima este liderul cursei la jumătatea cursei. Doar 35 de secunde avans.
- Km 110 – Se menține un ecart de 40 de secunde între Emil Dima și pluton.
- Km 115 – Acțiunea lui Dima a fost anihilată de pluton. Grup compact.
- Km 120 – Atacă Serghei Țvetcov! Edi Grosu a încercat sa-i ia urma dar nu a reușit să-l prindă. 45 de secunde avans.
- Km 126 – Avansul lui Țvetcov urcă la 50 secunde față de 2 urmăritori și 1 min. 20 sec. față de pluton.
- Ultimii 10 km – Serghei Tvetcov se îndreaptă către victorie, cu un avans de peste 2 minute față de urmăritori!
Foto: Federația Română de Ciclism