Timișoara: Continuă acuzațiile de abuzuri împotriva migranților fără adăpost
Nu este liniște pe străzile din Timișoara, iar în loc să aplaneze conflictele, poliția pare să fie cauza unor incidente violente! Grupul de inițiativă socială care au venit în sprijinul grupurilor de migranți blocați de către autorități în oraș, au dezvăluit cazuri de abuz din partea Poliției Locale și de Frontieră. Apărarea Poliției Locale este vehementă în a respinge acuzațiile și amenință reprezentanții societății civile cu instanța pentru defăimarea imaginii publice a instituției.
Voluntarii LOGS Grup de Inițiative Sociale au documentat aseară, alături de traducători de paștună, episoade de violență din partea Poliției Locale din Timișoara dar și Poliției de Frontieră care verifică zilnic documentele imigranților aflați în stradă. Victimile acuză forțele de ordine de faptul că le sparg telefoanele, unii sunt loviți, iar alți migranți au relatat situații în care banii nu le-au fost înapoiați după percheziții. Peste 15 astfel de declarații au fost aduse la cunoștința reprezentanților societății civile. Inclusiv din partea unui cetățean român, fără adăpost, care a fost martor la astfel de episoade.
Cazuri similare au mai fost relatate și în trecut iar autoritățile locale au negat public acuzațiile. Societatea civilă condamnă public aceste episoade care sunt nu doar infracțiuni ale autorităților ci și o palmă oferită comunității timișorene care ajuta imigranții cu hrană și îmbrăcăminte.
Imigranții care fără adăpost din Timișoara sunt pașnici și nu este nevoie de a apela la forță în interacțiunea cu ei.
LOGS Grup de Initiative Sociale
Societatea civilă din România spune că va continua documentarea episoadelor de abuz ale polițiștilor, alături de traducătorii disponibili și va colabora local cu alți actori comunitari pentru a investiga și a solicita ca cei responsabili sa fie anchetați iar autoritățile să condamne astfel de comportamente.
Acțiunile forțelor de ordine intră în comportamentul violent descoperit în pandemia de COVID-19, prejudecățile rasiale și discriminarea din partea poliției în Europa fiind o problemă semnalată de către organizațiile pentru drepturile omului. Între victimele abuzurilor se află migranții dar și oamenii fără adăpost.
Direcția Poliția Locală Timișoara își exprimă public nemulțumirea și dezamăgirea…
…cu privire la modul în care reprezentanții organizației LOGS Grup de Inițiative Sociale înțeleg să lanseze în spațiul public acuze nefondate din verificările polițiștilor, referitoare la așa-zise agresiuni asupra unor migranți, bazându-se doar pe declarații confuze și telefoane sparte ale unor persoane care fac parte din categoria menționată.
Apărarea Poliției Locale constă într-un ordin emis de directorul instituției, Dumitru Domășneanu-Urechiatu, ca documentele migranților să fie vizualizate „de la distanță și să nu facă percheziții corporale, din motive ce țin de răspândirea virusului SARS COV 2. Aceste aspecte au fost de altfel prelucrate și în ședința operativă cu șefii de structuri încă din data de 13 noiembrie 2020”, când polițiștii ar fi fost instruiți cu privire la modul de acțiune în situația în care întâlnesc persoane din categoria menționată.
Teoretic aceste presupuse agresiuni nu puteau avea loc în condițiile acestui ordin, iar din cercetările efectuate nu s-a constatat până acum nicio situație de acest gen.
Politia Locala Timișoara
Forțele de ordine locale din Timișoara aduc drept argument în favoarea lor depistarea și conducerea către Gara de Nord a unui grup de peste 50 de migranți în trecutul apropiat, lucru petrecut pașnic fără să fie probleme de nicio parte. De asemenea, este precizat că „polițiștii locali nu acționează în civil, cu bastoane cu electroșoc și câini.”
Poliția Locală Timișoara reamintește faptul că a fost solicitată de cetățeni în mod repetat să intervină în zona Gării de Nord, în urma sesizărilor acestora privind tulburarea liniștii și ordinii publice de către migranții care se adună în clădirile abandonate din acest perimetru și provin din centre precum Galați, Șomcuta-Arad, București și Giurgiu. Acțiunile de patrulare în această zonă vor continua și au rolul de a preveni orice fapte de natură contravențională sau penală care pot avea loc în zone în care se constată prezența de grupuri sau aglomerări de persoane, indiferent de țara din care provin.
„Referitor la acuzațiile lansate fără niciun fundament de reprezentanții organizației LOGS Grup de Inițiative Sociale, Direcția Poliția Locală Timișoara își rezervă dreptul de a-i acționa în instanță pentru astfel de afirmații care aduc prejudicii grave unei instituții care încearcă să își facă doar datoria”, concluzionează reprezentanții polițiștilor locali din Timișoara.