Campionatul Reciclării pentru școlile din România
Şcolile din România sunt invitate să devină campioni ai reciclării şi să câştige premii în valoare totală de peste 250.000 lei, în cadrul celui mai nou proiect naţional de educaţie ecologică şi colectare separată a deşeurilor, Campionatul Reciclării. Premiile vor consta în investiţii în infrastructura educaţională a unităţilor de învăţământ, în funcţie de nevoile acestora şi contravaloarea sumei câştigate. Organizatorii sunt Asociaţia Act for Tomorrow şi Kaufland România, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi RetuRO.
Colectarea separată şi reciclarea deşeurilor constituie una dintre cele mai importante provocări de mediu pe care România le întâmpină la ora actuală. Ţara noastră a ratat ţinta de reciclare de 50% impusă la nivelul UE în 2020, având o rată de reciclare de sub 15%. 70% din deşeurile municipale pe care le generăm ajung la gropile de gunoi. În acest context, Sistemul de Garanţie-Returnare, care va trebui implementat începând cu 30 noiembrie 2023, reprezintă o eficientă modalitate de a accelera ratele de colectare a deşeurilor de ambalaje, pentru a atinge ţintele de reciclare stabilite la nivel european şi a ne îndrepta către un viitor cu mai puţine deşeuri.
Campionatul Reciclării este o campanie naţională de educaţie pentru mediu concepută pentru a promova Sistemul de Garanţie-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile. Proiectul are la bază infrastructura aparatelor de colectare automatizate de tip RWM puse la dispoziţie de Kaufland România.
Proiectul se va desfăşura în perioada martie-iunie, iar şcolile sunt invitate să se înscrie, începând cu data de 13 martie, pe platforma www.campionatul-reciclarii.ro, unde pot găsi şi regulamentul competiţiei.
Acest proiect îşi propune să mobilizeze comunităţile din întreaga ţară în jurul unui scop comun: acela de a forma cetăţeni mai implicaţi şi a contribui la oraşe mai curate, în care deşeurile nu mai reprezintă o problemă, ci devin o resursă din care întreaga comunitate are de câştigat. Astfel, proiectul se adresează unităţilor de învăţământ primar, gimnazial şi liceal publice din mediul urban, din localităţile în care există magazine Kaufland. În baza punctelor primite pentru implicarea în activităţile proiectului, şcolile vor putea câştiga premii în valoare totală de peste 250.000 lei, după cum urmează:
- Premiul I – 100.000 lei,
- Premiul II – 50.000 lei,
- Premiul III – 25.000 lei,
- 7 premii regionale în valoare de 12.500 lei.
Pe lângă activitatea de colectare separată a deşeurilor, proiectul integrează două activităţi cheie de educaţie ecologică. Într-o primă etapă, cadrele didactice vor putea participa la sesiuni de formare, în cadrul cărora vor dobândi noţiunile de bază de educaţie ecologică şi vor învăţa cum să susţină ore de educaţie pentru mediu. Cea de-a doua etapă constă în facilitarea, de către cadrele didactice, a cursurilor propriu-zise de educaţie ecologică pentru elevi.
Proiectul se adresează atât elevilor, cât şi cadrelor didactice şi părinţilor, care sunt invitaţi să contribuie la activitatea de colectare a deşeurilor şi să susţină astfel şcoala din comunitatea lor. De asemenea, iniţiativa vine în întâmpinarea programului naţional Săptămâna Verde şi subscrie obiectivelor Strategiei Naţionale de Educaţie privind Mediul şi Schimbările Climatice pentru 2023-2030, adoptată la începutul acestui an de Guvernul României. Astfel, Campionatul Reciclării reprezintă o oportunitate excelentă pentru cadrele didactice de a dobândi cunoştinţe de educaţie pentru mediu atât de necesare pentru a fi predate elevilor în Săptămâna Verde, precum şi o oportunitate de a pune în aplicare cunoştinţele teoretice privind gestionarea deşeurilor.