Misiune UE de monitorizare a frontierei Armenia-Azerbaijan

Miniștrii de externe ai UE au convenit la începutul săptămânii să trimită o misiune de observare pe termen scurt care vizează granița dintre Armenia și Azerbaidjan. Întrebări privind obiectivele și cum arată planificarea pe termen lung, rămân neadresate, în timp ce Rusia are staționați 2.000 de soldați în zonă.


Decizia vine după ce ciocnirile mortale din septembrie au ridicat temeri privind un nou conflict total în regiune. Discuțiile de nivel înalt desfășurate la summitul de la Praga al Comunității Politice Europene au constituit prilejul pentru a avansa o înțelegere între cele două state, Armenia și Azerbaidjan purtând deja două războaie pentru teritoriul disputat al Nagorno-Karabah în 2020 cât și în anii 1990.

Misiunea UE a fost convenită între președintele francez Emmanuel Macron și președintele Consiliului European Charles Michel, cu președintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev și premierul armean Nikol Pashinyan. Aceasta urmează unei cereri oficiale făcute de ministrul de externe al Armeniei, Ararat Mirzoyan, diplomatului șef al UE Josep Borrell, în septembrie.

Situația rămâne foarte periculoasă, instabilitatea este mare, iar resentimentele după 30 de ani de conflict este mare. Ceea ce s-a întâmplat pe 24 februarie s-a tradus într-o imensă lipsă de încredere din partea țărilor care înainte au fost într-o relație specială, cum ați vrea să o numiți, cu Rusia. Părțile din conflict se uită acum la noi; părțile simt din ce în ce mai mult că putem face față mai bine situației pe care Rusia nu o mai poate.

Toivo Klaar, Reprezentantul Special al UE pentru Caucazul de Sud și criza din Georgia

Echipa va fi formată din „40 de experți UE în monitorizare de-a lungul părții armene a graniței internaționale cu Azerbaidjan”, se precizează în comunicatul de presă al Consiliului European. Misiunea va avea drept obiectiv monitorizarea, analiza și raportarea situația din regiune, durând aproximativ două luni. O echipă avansată a sosist deja la Erevan pe 14 octombrie, cu scopul de a evalua nevoile și locația și pentru a negocia cadrul cu partea armeană.

Observatorii vor fi detașați din misiunea de monitorizare a UE în Georgia (EUMM Georgia), care, potrivit oficialilor UE, este o alegere deliberată, deoarece au deja experiență în regiunea Caucazului, au sarcini de frontieră și îndeplinesc cerințele lingvistice. Această decizie vine din cauza unei probleme de viteză, deoarece stabilirea unei noi misiuni PSAC ar fi luat prea mult timp, au declarat oficialii UE familiarizați cu chestiunea.