Până și Banca Centrală Europeană recunoaște impactul schimbării climatice
Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat într-un interviu acordat joi publicaţiei Madame Figaro, că instituția pe care o conduce trebuie să ţină cont de schimbările climatice când ia decizii deoarece au un impact clar, în special asupra inflaţiei.
În condiţiile în care se produc în lume din ce în ce mai multe dezastre climatice, secetă şi foamete, vor exista repercusiuni asupra preţurilor, asupra primelor de asigurare şi asupra sectorului financiar. Președinta Băncii Centrale Europene a transpus astfel în termeni financiari ce impact are schimbarea climatică și a adăugat că îşi poate imagina că prin urmare va avea loc rapid o armonizare şi o înăsprire a standardelor de mediu şi de guvernanţă.
În urmă cu un an, BCE şi-a prezentat aşteptările cu privire la riscurile climatice, însă, până acum, băncile le-au adaptat cu încetineală şi instituţia de la Frankfurt a făcut în mod repetat apeluri către acestea să urgenteze ritmul. BCE face presiuni în prezent asupra companiilor şi băncilor să înţeleagă şi să gestioneze ameninţările climatice şi posibilitatea ca firmele poluatoare să fie eliminate de pe piaţă.
Banca Centrală Europeană a înfiinţat un centru de expertiză dedicat schimbărilor climatice
Am decis să înfiinţăm un nou centru dedicat schimbărilor climatice pentru a aduce laolaltă mai eficient diferitele tipuri de expertiză cu privire la climă care există în cadrul băncii. Schimbările climatice afectează toate domeniile politicii noastre.
Christine Lagarde, președinta BCE
Acest centru va consilia BCE cum să încorporeze aspectele ce ţin de mediu în politica monetară şi supervizarea bancară. Aproximativ 12 persoane vor lucra în noul centru, care va colabora cu echipele existente în interiorul BCE.