Filatelia românească marchează 30 de ani de prietenie şi parteneriat româno-german în Europa
În Sala Gafencu a Ministerului Afacerilor Externe, Domnul Bogdan Aurescu, ministrul de externe român şi omologul german, Annalena Baerbock au susţinut declaraţii de presă, înaintea deschiderii Conferinţei ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, informează Agerpres.
În cadrul declaraţiilor, cei doi miniştri de externe au menţionat aniversarea a 30 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa dintre România şi Republica Federală Germania.
Romfilatelia, singura societate abilitată de Guvernul României în emiterea mărcilor poştale, a realizat un întreg poştal dedicat evenimentului, precum şi un panou filatelic echipat cu emisiuni de timbre şi întreguri poştale ce marcheaza relaţiile diplomatice şi parteneriatul strategic dintre România şi Republica Federală Germania.
Cred că putem fi mândri şi bucuroşi că sărbătorim 30 de ani de prietenie între ţările noastre. Cu această ocazie a fost realizat un timbru special, cred că se află aici în sală şi în orice caz înainte noi colecţionam timbre, poate că acum nu se mai întâmplă, în timpul digitalizării însă mă bucur în mod deosebit pentru că această prietenie dă rezultate pentru oamenii din ţările noastre, avem o prietenie nu numai la nivel de minister cu şi între oamenii din ţările noastre.
Annalena Baerbock, ministra de externe a Germaniei
La finalul declaraţiilor, cei doi ministri de externe au dezvelit, semnat panoul filatelic dedicat de Romfilatelia evenimentului aniversar, admirând, elementele filatelice speciale: emisiunea comună „România-Germania, Biserica Fortificată din Biertan” (2011), emisiunea „20 de ani de la semnarea Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa” (2012) şi întregurile poştale dedicate aniversării a „25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie dintre România şi Republica Federală Germania” (2017 ), respectiv, cel dedicat aniversării a 30 de ani de la semnarea Tratatului (2022).
În cadrul Europei unite, Tratatul reprezintă fundamentul cooperării strânse politice, economice şi culturale, marcate de încredere reciprocă, respect şi adeziune la valorile comune, iar marca poştală va continua misiunea sa de promotor al valorilor naţionale şi universale, creând punţi culturale şi de prietenie între popoare.