Uniunile asociațiilor de proprietari, între utilitate publică și afaceri pentru profit
Mai au uniunile rol de utilitate publică, recunoscute ca atare sau nu de autorități, ori au devenit acestea niște afaceri îndreptate către profit, pe spatele asociațiilor de proprietari? Întrebarea este necesară mai ales după ce la finele lunii ianuarie, Guvernul a retras statutul de utilitate publică pentru Uniunea Asociațiilor de Proprietari Constanța.
–
Presa relatează faptul că Guvernul a retras Asociației „Uniunea Asociațiilor de Proprietari Constanța”, statutul de utilitate publică recunoscut în 2013 prin HG nr. 822. Această organizație nu și-ar fi îndeplinit obligația de a comunica autorității administrative competente orice modificări ale statutului, precum și rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale.
Asociația din estul României mai avea obligația de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale în Monitorul Oficial, precum și în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, ceea ce nu a mai făcut până la urmă, ducând la retragerea statutului menționat anterior.
Dincolo de birocrațiile specifice, episodul constănțean trebuie să ridice semne de întrebare în toată țara. Câte dintre uniunile – luptătoare pentru drepturile asociațiilor de proprietari, recunoscute ca atare de primării drept „reprezentanți” ai administratorilor, mai sunt astăzi organizații de utilitate publică sau au devenit SRL-uri cu scop de afaceri bănoase?
Deoarece utilitatea publică declarată, de apărare a asociațiile de proprietari, de a lupta cu rezultate concrete impotriva abuzurilor exercitate de firmele prestatoare de serviciu, de a lupta împotriva abuzurilor legiferate ]n Legea 196/20018 și abuzurile organelor de forță locală, nu au concretență. Acestea fiind din când în când, doar un fel de constatatori ai acestor abuzuri și nereguli pe care le prezintă prin presă.
Conform FIRME.info, se poate vedea veniturile unei astfel de asociație de utilitate publică, care sunt constituite din cotizațiile lunare de reprezentare, servicii de contabilitate, vânzări de birotică, cenzorate, etc.Toate astea venituri bunicele în buzunarele unora, Mă întreb unde este utilitatea publică, pentru membri cotizanți, care să le imbunătățească viața la bloc și să-i apere.
Ce activitate economică prolifică. În timp ce Asociațiile de proprietari, președinții de asociații, administratorii sunt efectiv hăituiți de polițiștii locali și amendați după criterii tot mai subiective, iar asociația care îi reprezintă face profit! Dacă la Constanța autoritățile recunosc că Uniunea nu mai este utilă publicului, la Arad și în alte orașe ce se întâmplă?
Foto: Annam W