Tranportatorii rutieri din 20 de județe au protestat la București împotriva Guvernului

Protestul anunțat a avea loc în Piaţa Victoriei din București s-a derulat conform anunțului Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în ciuda anunțurilor dinspre Guvern. Manifestația a avut loc pentru a semnala cele mai acute probleme din industrie, precum reîncadrarea diurnei ca venit salarial, criza de pe piaţa RCA dar şi carantinarea şoferilor profesionişti la revenirea în țară.


Manifestația de protest a venit chiar dacă Ministerul Finanţelor a anunţat că Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) şi Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) renunţă la proteste în urma discuţiei avute cu ministrul Finanţelor despre regimul diurnei acordate şoferilor care efectuează transport în afara ţării.

Deşi apreciem că noul proiect de lege va aduce o decizie în legătură cu amnistia fiscală, considerăm că protestul din data de 29 septembrie din Piaţa Victoriei din Bucureşti trebuie să aibă loc întrucât transportatorii români sunt îngrijoraţi de faptul că procesul de aprobare în Parlament al noului proiect de lege privind amnistia fiscală este de lungă durată şi de multe ori unele proiecte de lege au fost retrase„, se arată în comunicatul UNTRR citat de Agerpres.

Mesajul afișat pe camioane: „Impozitare retroactivă diurnă = moartea transporturilor rutiere

La protest au fost prezenți reprezentanți din 20 de județe, membrii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) precum şi Asociaţiei Transportatorilor de Mărfuri din Bucovina.

Proiectul de lege al Guvernului menţine riscul reîncadrării diurnei în baza constatărilor Inspecţiei Muncii, cu un impact negativ semnificativ asupra competitivităţii transportatorilor români în UE, deja grav afectată de noile prevederi ale legislaţiei europene aduse de Pachetul Mobilitate 1, susţin reprezentanţii transportatorilor. În opinia acestora, nu este clar dacă proiectul de lege înlocuieşte diurna pentru deplasările externe pentru toate domeniile de activitate şi cum va fi afectată diurna pentru naţional.

Guvernul nu ne-a spus nimic concret, am avut discuţii interminabile şi nu am ajuns la nicio concluzie. În general, ei se uită la faptul că diurna (şoferilor de transport internaţional, n.r.) într-adevăr, spun ei, e exceptată dacă îi trimiţi pe oameni cu caracter temporar în străinătate şi spun că dacă eşti şofer de camion, stai acolo permanent. Dar e o aberaţie să-mi ceri să am activitate legată de România într-o ţară care n-are export, asta este o aberaţie pe care numai în România putem s-o trăim.

Radu dinescu, secretar general, UNTRR

Potrivit sursei citate, România este singurul stat european care impozitează diurna, în timp ce state din Europa de Est, precum Polonia, Lituania sau Ungaria, îşi protejează proprii transportatori. Lituanienii au o flotă comparabilă cu cea a României, iar ţara este de 4 ori mai mică, deci nu au ce să exporteze, nu au ce să transporte, dar Guvernul lor nu le impun astfel de condiţii, mai susțin organizatorii protestului. Efectele acestei măsuri sunt devastatoare, cu atât mai mult cu cât taxarea se face retroactiv, penalităţile fiind imposibil de plătit de vreo firmă, concluzionează transportatorii.