Comisia Europeană: legislație pentru un încărcător comun tuturor telefoanelor mobile până în toamnă?

Comisia Europeană ar urma să publice până în toamnă legislația necesară pentru obligativitatea unui încărcător comun telefoanelor mobile și altor dispozitive electronice în Uniune, au declarat surse citate de Euractiv.


Domeniul telecomunicațiilor pare să fie cel în care Uniunea Europeană acționează cu oarecare rezultate când vine vorba de confortul consumatorilor. Deși subiectul încărcătorului comun tuturor telefoanelor mobile nu este nou, informații scurse din interiorul Comisiei Europene pune în alertă producătorii, în special pe cei de la Apple. Europarlamentarii europeni au votat în 2020 în favoarea acestui obiectiv, fiind oferit drept motiv și beneficiile asupra mediului.

În trecut Apple, Samsung, Huawei și Nokia au semnat o înțelegere voluntară prin care au stabilit că vor armoniza încărcătoarele pentru noile modele de smartphone-uri lansate pe piață, în prezent fiind optat USB 2.0 micro-B. Cu toate acestea, telefoanele iPhone sunt cele care vor fi afectate cel mai mult de legislația UE pentru că acestea sunt alimentate de cablul Lightning, în timp ce dispozitivele Android sunt alimentate prin USB-C.

Inovație afectată?

Conform Euractiv, Apple ar fi avertizat că decizia Comisiei în acest domeniu ar afecta inovația și ar crea un munte de deșeuri electronice dacă consumatorii ar fi obligați să treacă la noi încărcătoare. Mai mult, nu ar fi necesară o obligativitate deoarece industria oferă un ansamblu de conectoare sau cabluri pentru folosirea USB-C.

Foto: Steve Johnson