Reprezintă dirijabilele cea mai bună alternativă disponibilă în prezent la transportul aviatic?
Cu schimbarea climatică tot mai vizibilă pe zi ce trece -prin fenomenele meteorologice extreme- dedicarea timpului pentru găsirea unor alternative mai sustenabile a cam trecut. În prezent, alternativele trebuie implementate cât mai repede. În domeniul transportului aerian, care ar fi responsabil pentru 2,4% din emisiile globale de CO2, aceasta ar putea veni dinspre dirijabile.
Responsabilă pentru aproximativ 5% din încălzirea globală, industria aviatică, așa cum este ea în prezent, nu poate fi sinonimă cu viitorul sustenabil. În același timp, renunțarea la zbor nu poate fi asociată cu modernitatea. Așa că un compromis trebuie atins. Dirijabilele ar putea reprezenta alternativa.
Cu sprijin financiar din partea guvernului britanic, subvenții de la UE dar și investiții de la Departamentul Apărării al SUA, compania Hybrid Air Vehicles prezintă o astfel de alternativă de dirjiabile care ar putea înlocui zborurile comerciale. Proiectul pentru Airlander 10, model de aeronavă hibrid-electrică care ar emite cu 75% mai puține emisii de CO2 decât un avion, ar urma să fie lansat până în 2025. Modelul complet electric ar fi posibil în 2030.
Capacitatea de transport propusă este de 90 de locuri (foto sus), într-un design care seamănă cu actualele avioane comerciale, sau 75 de locuri (foto jos), care captează atenția imediat. Chiar dacă o călătorie cu dirijabilul ar dura mai mult decât cea cu o aeronavă, priveliștea poate fi mult mai spectaculoasă, ferestrele mici din avioanele comerciale fiind înlocuite cu unele uriașe.
Călătoriile planificate includ distanțe accesibile în 6 ore și 30 de minute (Oslo la Stockholm), 5 ore și 20 de minute (Liverpool către Belfast), sau 4 ore (Seattle la Vancouver).
Producția a aproximativ 12 dirijabile pe an ar urma să demareze din 2025. Alte companii ar putea urma acest exemplu, nefiind exclusă implicarea corporațiilor aviatice să se reprofileze către dirijiabile dacă alternativa va fi îmbrățișată de către călători cât mai repede.