Încă o parcare anunțată în Arad. Va deservi Piața „Rusu Șirianu” ex-Catedralei?

La momentul anunțului locației unde Piața Catedralei va fi mutată de către administrația locală, arădenii au atras atenția că spațiul nu este corespunzător pentru că strada Rusu Șirianu este foarte îngustă și nu există spații suficiente de parcare. Într-un anunț publicat pe internet, primarul municipiului Arad pare că anunță o nouă parcare în acea zonă, fără însă să spună dacă aceasta va deservi piețarii și clienții, chiar dacă Piața se va afla în imediata apropiere.


Însoțit de arhitectul-șef și de directoarea Direcției tehnice din Primărie, în Parcul Reconcilierii”, Călin Bibarț a făcut o vizită în vecinătatea Pieței Reconcilierii. Acesta declară că „imaginile confirmă necesitatea demolărilor în zonă și construirea unei parcări noi și moderne, necesară pentru Arad”, fără să precizeze exact care sunt acele nevoie, în zonă fiind doar locuințe și două-trei spații comerciale.

Presupusa parcare supraetajată (de 17 locuri), chiar dacă ar fi la câteva zeci de metri de cea pe care municipalitatea se chinuie să o construiască în locul Pieței Catedralei (programată pentru demolare în acest an), s-ar potrivi cu problema invocată de mult timp privind lipsa locurilor de parcare pentru Piața „Rusu Șirianu”.

Anunțat a fi finalizată în campania electorală din 2020, spațiul unde va fi mutată Piața este încă în proces de reabilitare. Între aceasta și Turnul de Apă există un mic lot pentru parcarea autovehiculelor dar insuficient pentru fluxul unei piețe de mărimea celei care funcționează în fața Catedralei Ortodoxe. Ca atare, o parcare în proximitatea acesteia ar avea o oarecare logică, deși asta ar însemna ca reprezentanții administrației locale să își recunoască greșeala inițială de a muta piața în acea locație.

Sensurile unice existente pe străzile din jur ar trebui schimbate astfel încât piețarii și clienții micului complex comercial ce va funcționa pe Strada Rusu Șirianu să poată folosi parcarea într-un mod eficient, însă acest lucru este mai ușor de rezolvat decât amenajarea unei noi parcări. Piața „Rusu Șirianu” este estimată a fi finalizată la finele anului 2021.

  1. Pingback: Primăria Arad a încercat să amenajeze o parcare supraetajată lângă Parcul Reconcilierii dar a fost „împiedicată” de regulile de urbanism – Independentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *