Teoria Miasmei, care a fost depășită de apariția teoriilor despre patogeni, susținea că bolile provin din „aerul rău” în care se găseau materii de descompunere și praful. Ideea din secolul 19 ar putea reveni în atenția publică, în special în cea a arhitecților și factorilor de decizie, odată cu modificările post-pandemice de coronavirus.
Această idee a atins apogeul în secolul al XIX-lea, când medicii, arhitecții și o asistentă cu influență socială deosebită, Florence Nightingale, s-au fixat pe importanța ventilației pentru sănătatea aerului respirat. S-a manifestat în dispunerea fizică a clădirilor: ferestre, multe dintre ele, dar și turnuri ridicate cu scopul unic de ventilație și conducte elaborate pentru a direcţiona aerul contaminat afară. Clădirile istorice poartă în continuare semnul vestigial al acestor vechi strategii de sănătate, mult timp după ce gândirea științifică a apărut.
Astăzi, pe fondul unei pandemii cauzate de un nou virus, aceste idei vechi despre ventilație se pare că sunt din nou luate în considerare. Fixarea aerului în interiorul clădirilor moderne, unde multe ferestre nu se deschid sau abia se deschid, sunt în natura clădirilor moderne închise ermetic. Nu au fost construite pentru a face față amenințărilor aeriene.
Spitalele din secolul al XIX-lea erau însă construite în aşa fel încât să fie posibilă o aerisire continuă.
În acea epocă au apărut pavilioanele Nightingale foarte bine ventilate, denumite după Florence Nightingale, ce a popularizat designul în cartea ei din 1859, Note despre spitale. Ca asistentă medicală în războiul din Crimeea, a văzut de 10 ori mai mulți soldați murind de la boli decât de la răni din urma luptelor. Nightingale a început o campanie masivă de igienă în spitalele supraaglomerate și a colectat statistici, pe care le-a prezentat în infografii de pionierat. Principalul dintre preocupările ei era aerul. Notele stabileau chiar proporții exacte pentru pavilioanele de 20 de pacienți care ar putea permite 1.600 de metri cubi de aer pe fiecare pat din cameră.
Fiecare pavilion reprezenta o aripă separată, dintr-un coridor central. Și avea ferestre mari care se combinau unul cu celălalt, ceea ce permitea circulaţia aerului între paturi. Ferestrele rămâneau deschise indiferent de vremea de afară. Au fost povești despre aşa spitale, cu ierni în care pacienții închideau ferestrele, iar asistentele medicale veneau imediat şi le deschideau înapoi. În unele pavilioane, un șemineu central încălzea camera, astfel încât aerul contaminat ieşea din secție prin prisma coșului de la şemineu.
Spitalele cu pavilioane au înţesat şi mai mult teama de „aer rău” în privinţa proiectării spitalelor, ideea de aer rău fiind foarte veche, de pe vremea lui Hipocrate, care a avertizat şi el în secolul al V-lea î.e.n. că aerul rău era cauza ciumei. Oamenii din Evul Mediu au crezut și ei în unele versiuni ale acestui aspect. Cuvântul miasmă, care datează din secolul al XVII-lea, provine din greaca veche care înseamnă poluare. În secolul al XIX-lea, frica de focare a alimentat campanii de salubrizare pentru a scăpa orașele de miasmă.
Creșterea nivelului de urbanizare în secolul al XIX-lea a declanșat, de asemenea, construirea unor clădiri mai mari și mai elaborate, ce a însemnat şi efectuarea unor sisteme de ventilație mai largi și mai complexe, cum ar fi în muzee, închisori și instanțe judecătoreşti.
Existau clădiri care au fost inventate pentru a răspunde urbanizării.
Alistair Fair, istoric de arhitectură, Universitatea din Edinburgh
Acesta a fost și un moment de inovație în ventilație. În aceste clădiri complexe, ferestrele simple și coșurile de fum nu ar mai funcționa. În schimb, au fost instalate orificii pentru intrarea aerului, precum și conducte care erau țesute în pereți și podele.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii de știință au dezvoltat teorii despre patogeni, cum ar fi harta unui focar de holeră, faptul că organismele vii nu se pot genera spontan într-un bulion sterilizat, dar și identificarea microorganismelor care cauzează tuberculoza, holera și antraxul. Dar teoria despre patogeneză nu a eliminat imediat importanța aerului proaspăt.
Prin înțelegerea timpurie a patogenezei, se subliniază că prezența lor omniprezentă în aer și apă și rezistența lor în afara corpului, este perfect armonizată cu moduri de protecție deja acceptate, iar schimbarea, ca orice schimbare de paradigmă în știință, a fost treptată.
Nancy Tomes, istoric științific de la Universitatea Stony Brook (extras din: The Gospel of Germs)
Pentru spitale, stilul pavilionului a continuat până în anii 1930, Pandemia din 1918 a izbucnit într-un moment în care teoria patogenezei a luat avânt, dar oamenii încă insistau pe importanța aerului. Chiar și în spitalele moderne de astăzi, unde spălarea mâinilor și dezinfectarea sunt primordiale, fluxul de aer rămâne strict controlat. Pacienții infecaţi sunt puși în camere cu presiune negativă, din care aerul contaminat nu poate ieşi. Pacienții compromiși din punct de vedere imunitar sunt situaţi în camere cu presiune pozitivă, unde nu poate intra aer contaminat. În orice caz, fluxul de aer este controlat prin moduri tot mai sofisticate.
Rujeola și variola au fost învinse prin vaccinuri. Tuberculoza este tratabilă cu antibiotice. Agenții patogeni obişnuiţi rămași în aer, sunt virozele și gripa, boli superficiale, fără prea multe complicaţii. La fel ca atât de mulți viruși dinaintea sa, este posibil ca şi noul Coronavirus să fie îmblânzit doar prin vaccinare.