Ezitarea vaccinării anti COVID-19 prezintă noua provocare a imunizării populaţiei în SUA
Aproape un sfert dintre adulții nevaccinați indică faptul că nu vor să primească doza de vaccin, descoperirea fiind realizată într-un recensământ din SUA, citat de Wall Street Journal, unde se constată faptul că mulţi se tem de efectele secundare ale vaccinului, iar alții spun că nu au deloc încredere în guvernul lor.
Dacă toată lumea din SUA care declară că intenționează cu siguranță să se vaccineze, acest lucru nu va fi suficient pentru a pune capăt pandemiei. Acest aspect se datorează faptului că un număr mare de americani fie nu sunt siguri cu privire la administrarea vaccinului COVID-19, fie spun că nici nu vor să îl facă vreodată, potrivit noilor date de la Biroul de recensământ al SUA.
Sondajul cu răspunsuri de la aproximativ 68.000 de adulți efectuat în perioada 6-18 ianuarie oferă cea mai cuprinzătoare imagine de până acum a ezitării americanilor de a se vaccina. Dintre adulții nevaccinați au declarat că:
- vor cu siguranță administrarea vaccinului = aproximativ 51%,
- probabil îl vor face = 26%,
- spunând că nu prea doresc să îl facă = 14%,
- nu vor sub nicio formă administrarea vaccinului = 10%.
Studiile arată că, pentru a opri răspândirea COVID-19 și a mutațiilor sale, între 70% și 80% dintre populaţia SUA trebuie să dezvolte imunitatea prin vaccinare, prin care se doreşte ca oficialii din domeniul sănătății să-i ademenească pe restul americanilor care dau dovadă de ambivalenţă în privinţa vaccinării.
În prezent, aproximativ 8% din populația SUA a avut cel puțin o doză de vaccin, conform datelor CDC și a recensământului.
Anchetele anterioare privind scepticismul vaccinului anti COVID-19 au arătat că oamenii au devenit mai puțin ezitanți pe măsură ce îi văd pe alții că se vaccinează. Recensământul va continua să evalueze ezitarea şi în viitor, cu date publicate la fiecare două săptămâni.
Administrația Biden a declarat că intenționează să lanseze o campanie de vaccinare direcționată asupra persoanelor care sunt cele mai ezitante, inclusiv populațiile rurale și comunitățile de culoare. Planul constă în construirea încrederii în ceea ce priveşte vaccinarea, realizabilă în colaborare cu medici și asistenți medicali, grupurile credincioase și organizații care lucrează în acele comunități.
„În momentul de faţă, avem o cantitate limitată de vaccin și o cerere ridicată, dar pe viitor vom avea o cantitate mai mare decât este cererea”, declară Claire Hannan, directorul executiv al Asociației Managerilor de Imunizare, care reprezintă autoritățile de imunizare ai statului.
Trebuie să lucrăm foarte mult pentru a stabili încrederea populaţiei în vaccin, iar accesul la vaccin trebuie să existe în toate comunitățile pentru a ne asigura că vom atinge astfel un nivel ridicat în imunizarea populaţiei.
Claire Hannan, directorul executiv al Asociației Managerilor de Imunizare
Îngrijorarea cu privire la efectele secundare a fost cea mai frecvent întâlnită problemă în rândul respondenților la sondajul cu privire la ezitarea administrării vaccinului, indiferent de rasă, vârstă, şi de regiunile ţării. Lipsa de încredere în guvern și vaccinurile în sine au atins nivele ridicate în rândul persoanelor care intenționează să evite vaccinarea, repetând anchetele anterioare care indicau o neîncredere larg răspândită în instituțiile statului american.
Proporția respondenților care nu au încredere în guvern a fost cea mai mare în rândul tinerilor, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Această categorie de vârstă era aproape de două ori mai probabilă să citeze aceste preocupări ca şi americanii cu vârsta de peste 65 de ani. De asemenea, au fost mai predispuși să răspundă că alții au nevoie de vaccin mai mult decât au ei nevoie.
Aproximativ o cincime din populaţia de adulți hispanici și albi nu intenționează să se vaccineze, în timp ce o treime dintre adulții populaţiei afro-americane au răspuns că şi ei intenționează să evite administrarea vaccinului, conform sondajului, care a fost dezvoltat în colaborare cu Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și cu Centrul Național pentru Statistici de Sănătate.
Această ezitare foarte ridicată în rândul populațiilor afro-americane și hispanice reprezintă o preocupare specială pentru oficialii din domeniul sănătății publice, deoarece aceste grupuri au fost printre cele mai afectate populații la începutul şi pe parcursul pandemiei.
Cercetători în bioetică explică faptul că multe din neîncrederile comunitățiilor afro-americane provin din istoria cercetărilor medicale neetice, cum a fost şi studiul asupra sifilisului, din Tuskegee, care a început în anii 1930 și a continuat timp de 40 de ani. În acel studiu, bărbații afro-americani care au participat nu au fost informați cu privire la adevărata natură a cercetării, iar la unii dintre aceştia nu le-au fost administrată penicilina, numai după aceea când deja se constatase că pencilina este tratamentul eficient.
Adulții afro-americani nevaccinați, mai mult decât orice alt grup, au menționat că, unul dintre motivele contra-administrării vaccinului, a fost faptul că nici un medic nu le-a recomandat vaccinul. În sondajele anterioare, 79% dintre adulții americani care nu fuseseră încă vaccinați au spus că opinia furnizorului de servicii medicale ar fi un factor cheie în decizia lor cu privire la vaccinarea acestora.
Foto principal: Katja Fuhlert