Criza economică și peisajul politic tumultos al României anului 1933 a făcut ca greva lucrătorilor CFR de la Atelierele Grivița din București să fie înăbușită cu violență de către autorități care au descris evenimentul ca pe un pericol la siguranța națională. Data de 16 februarie este propusă pentru sărbătorirea Zilei Feroviarului prin Legea Statutului Personalului Feroviar, actul fiind prorogat pentru 2 ani de către actualul Guvern.
În ianuarie 1933, pe fondul crizei economice mondiale, Guvernul PNŢ, condus de Alexandru Vaida Voevod, hotărăşte reducerea salariilor bugetarilor pe o perioadă de 3 luni, cu 10% până la 12,5%, salariile magistraţilor şi ale cadrelor militare rămânând neatinse.
Salariaţii de la Atelierele Griviţa aveau o situație complicată şi fără tăierea salariilor. Administraţia ineficientă a fabricii era măcinată de corupție, iar nota de plată au achitat-o lucrăorii. Gheorghe G. Mironescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne, sublinia faptul că atelierele „au avut nefericirea de a fi fost în trecut nu numai rău administrate, dar şi incorect administrate.”
Mai mult, în februarie 1933 un jurnalist al „Universul“, avertizează că că observația ministrului de interne „nu trebuie circumscrisă numai la administraţia atelierelor, ea trebuie extinsă şi la toată conducerea căilor ferate, culminând cu lefurile provocatoare ale Vidrighinului legendar, cu faimoasele contracte – panamale de furnituri şi reparaţiuni, cu milioanele – distribuite membrilor din consiliile de administraţie şi de direcţie, ca diurne şi tantieme, dintr-un Buget permanent deficitar.”
Declararea stării de alertă și intervenția Armatei
La dezbaterea proiectului de Lege privind starea de asediu, din noaptea de 3 februarie 1933, Octavian Goga, liderul Partidului Naţional Creştin, și viitorul premier al guvernului fascist al României, dezvăluie că informațiile „pe care le am îmi arată că în foarte multe puncte, şi în foarte multe ramuri cererile acestor mase sunt îndreptăţite. Este un prea mare dezechilibru între retribuţia muncii pe seama celui sărac şi obijduit şi între marile câştiguri nemuncite care se pun la dispoziţia elementelor exploatatoare.”
Dacă inițial, angajații care intraseră în grevă păreau că vor ajunge la o înțelegere cu Guvernul, în noaptea de 10 spre 11 februarie forțele de orinde operează arestări şi percheziţii masive în rândurile participanţilor la grevă. Cartierul Griviţa e în fierbere, iar când o delegaţie a muncitorilor se prezintă la guvern, cerând eliberarea celor arestaţi, este refuzată cu brutalitate.
Sirena Atelierelor sporeşte la maximum atmosfera de tensiune aţâţătoare.
Mai mult, în noaptea de 14 spre 15 februarie au loc noi arestări, operate în rândurile delegaţilor care au negociat cu guvernul în 2 februarie! Lucrătorii din ateliere sunt ultragiați, iar primul schimb din dimineaţa lui 15 februarie declară grevă cu ocuparea întreprinderii.
Direcţiunea cere intervenţia armatei, iar violențele erup în acea parte din Bucureşti. Armata, în ţinută de luptă şi cu echipament de război, ocupă cartierul. Vin la faţa locului miniştri, comisari regali, agenţi ai Siguranţei în civil, sergenţi de stradă, și procurori. În jurul atelierelor sunt instalate mitraliere. Seara, persoane rămase neidentificate devastează prăvăliile de pe Calea Griviţei.
Şeful Marelui Stat Major ordonă prin telefon tragerea, după ce aflase că mii de oameni (rude ale lucrătorilor, locuitori ai cartierului, femei, copii, bătrâni) se adunaseră la fabrică. Pe 16 februarie, la ora 6 dimineaţa se dă semnalul de asalt, militarii și jandarmeria atacând inclusiv la baionetă. În nici o oră se înregistrează 4 morţi, 40 de răniţi gravși mulţi alţi răniţi numai din rândurile greviştilor. În total, au murit 7 oameni (Vasile Roaită, Dumitru Popa, Gheorghe Popescu, Cristea Ionescu, Dumitru Tobiaș, Dumitru Mayer, Ion Dumitrescu[4]), printre ei oameni care nu ar fi avut legătură cu greva. Cei 2.000 de muncitori aflaţi în grevă „sunt luaţi prizonieri” și plimbați demonstrativ pe Calea Griviţei de către autorități.
Nemulțumirea reală a greviștilor recunoscută transpartinic în Parlament
La şedinţa din Camera Deputaţilor din 16 februarie, reprezentanţii multor formaţiuni nu sunt dispuşi să accepte teza pericolului care ameninţa neamul. Reprezentanții Partidului Social Democrat spun că „la căile ferate, lucrătorii au fost supuşi unui regim de batjocură, revendicările lor juste au fost întruna amânate, nemulţumirile şi strigătele lor de disperare nu au fost ascultate.” Mai multe decât atât, până și Corneliu Zelea Codreanu pune la îndoială teza Complotului de la Moscova, dezvăluind cauzele revoltei de la Griviţa în foamea şi nedreptatea la care erau supuși lucrătorii.
Provocări, inițieri sau inflitrări?
Provocările Siguranței au pus gaz pe foc mișcărilor lucrătorilor. Agitatorii se spune că au fost câțiva luptători comuniști eliberați de către autorități din pușcării, tocmai pentru compromiterea grevei. Deputatul Ion I. Mirescu de la Partidul Social Democrat, în şedinţa Camerei, aduce deovezi despre infiltărirle e la Atelierele Griviţa:
V-am semnalat pe acel Bogăţoiu Panait, care este cel care a provocat, acum doi ani, conflictul, şi apoi ciocnirea cu armata. A fost prins cu manifeste, prin care lucrătorii au fost scoşi afară de la lucru şi puşi în faţa armatei. Acest Bogăţoiu este acel care a fost arestat ieri noapte, apoi eliberat şi trimis înapoi în mijlocul lucrătorilor, unde tot timpul a agitat, iar seara împingea muncitorimea de pe acoperişurile atelierelor la luptă cu armata.
În 17 februarie 1933, Universul scrie că „numeroşi derbedei însă, risipiţi pe Calea Griviţei şi profitând de situaţia încordată, s-au dedat la acte nepermise, spărgând geamurile automobilelor şi ale tramvaielor de pe linia 6”, acest aspect fiind subliniate și în Parlament:
Aceste incidente de pe Calea Griviţei au fost provocate timp de 10 ore de o bandă nu mai numeroasă decât 200 de derbedei, care nu erau muncitori la calea ferată şi care au devastat toată Calea Griviţei. Credeţi d-voastră că, cu toată masarea de forţe armate şi poliţieneşti în jurul atelierelor, nu se dispunea la poliţia Capitalei de suficienţi oameni pentru ca aceşti 200 de derbedei să fie împiedicaţi ca, timp de 10 ore, să spargă geamurile la toate automobilele militare şi civile? Aceasta puteţi să o credeţi d-voastră!
dr. Nicolae Lupu
Eliberarea din închisori, înaintea grevei, a unor comunişti notorii pentru a le da posibilitatea să acţioneze nestingheriţi este acuzată de social-democrați, aceștia susținând că trimiterea sau mutarea confidenţială a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în afara Bucureștiului a fot făcută de autorități și cu știrea Direcției Generale a CFR pentru ca incidentele provocate la atelierele de acolo să poată justifica închiderea lor.
Mai târziu, greva și imaginea celor uciși, mai ales al tânărului Vasile Roaită, au fost folosite de către propaganda regimului comunist timpuriu pentru a induce ideea activității intense a comuniștilor în rândul muncitorilor.