STOP subvenționării sectorului aviației, cer ecologiștii din Europa
Oprirea finanțării de către State a sectorului aviației este esențială pentru tranziția verde nu doar a Europei ci a întregii lumi. Ecologiștii subliniază acest aspect, iar Greenpeace a demarat în acest sens o petiție către guvernele din statele membre UE.
În trecut, pentru mulți oameni, călătoria cu avionul era mai degrabă excepția decât regula. Astăzi, avionul reprezintă mijlocul de transport preferat pentru mulți, fiind mai ieftin pe distanțe mari decât trenul. Acest lucru este determinat de prețurile relativ mici care favorizează în special oamenii înstăriți sau cei de afaceri care zboară mult în Europa. Drept urmare, numărul zborurilor a crescut exponențial, iar acest aspect este o veste proastă pentru climă.
Acest lucru nu a fost întâmplător, aviația bucurându-se de mult timp de un statut privilegiat, prin scutirea de la plata taxelor pe kerosen, neplata TVA la biletele internaționale și nici nu face obiectul vreunui plan climatic drastic. Ecologiștii, în frunte cu Greenpeace, consieră că acest lucru trebuie să se schimbe.
Proiecțiile anterioare crizei COVID-19 au prezis că emisiile avioanelor se vor dubla sau tripla. Mai rău, emisiile din acest sector sunt mult subestimate. Până în prezent, accentul a fost pus pe emisiile de CO2, în timp ce alte efecte climatice, cauzate de emisiile de kerosen la altitudini mari și efectele asupra sănătății, cum ar fi emisiile de dioxid de azot, au fost adesea uitate.
În loc să impună impozite „verzi” sectorului aviației, ca o compensație pentru contribuția masivă a acestui domeniu la schimbările climatice și poluarea emisiilor gazelor cu efect de seră, guvernele europene scutesc companiile de accizele pe combustibil, precum și TVA la biletele internaționale.
Sectorul feroviar, mai puțin poluant decât cel aviatic, ar putea fi alternativa reală și solidă.
Un studiu realizat de guvernul olandez a stabilit că, dacă rețeaua feroviară europeană în ansamblu ar fi la fel de eficientă ca și trenurile franceze de mare viteză, majoritatea conexiunilor de tren de pe continent ar dura aproximativ același timp cu cele corespunzătoare călătoriilor aeriene.
De exemplu, călătoria Amsterdam-Milano, care durează în prezent 12 ore cu trenul normal versus 4 ore cu avionul, ar dura doar 4h30 cu un tren de mare viteză! Dacă pe deasupra, biletele de tren erau mai ieftine decât biletele de avion, fără îndoială că călătoria cu trenul ar fi noua normă.
Atunci când întregul continent este în plină criză de sănătate, economică și climatică, o petiție a fost inițiată pentru ca aviața să nu mai fie scutită de impozite și să contribuie la eforturile climatice.
▶ Oprirea, la nivel european, a scutirii de taxe pentru kerosen pentru zborurile naționale și internaționale.
▶ Încheierea scutirii de TVA.
▶ Introducerea unei taxe pe bilete (drept o contribuție climatică).
▶ Includerea aviației în planurile naționale privind clima, precum și un calendar pentru ca aviația să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.
▶ Eliminarea zborurilor pe distanțe scurte atunci când există alternative, și multiplicarea acesteor alternative.
▶ Oprirea extinderii infrastructurii și capacității aeroporturilor.
▶ Asigurarea că lucrătorii din sectorul aviației beneficiază de protecție socială și că se reorientează treptat către alte sectoare durabile.