Zona de liber schimb din Africa (AfCFTA) s-a deschis pentru comerț

Planificată să fie lansată în iulie 2020, comerțul în cadrul AfCFTA (African Continental Free Trade Area) a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2021 țările africane au început să tranzacționeze oficial sub o nouă zonă de liber schimb la nivel continental.

Zona de liber schimb continental african (AfCFTA) își propune să reunească 1,3 miliarde de oameni într-un bloc economic de 3,4 trilioane de dolari, care va fi cea mai mare zonă de liber schimb de la înființarea Organizației Mondiale a Comerțului în ianuarie 1995.

Aceasta ar urma să stimuleze comerțul între vecinii africani, permițând în același timp continentului să-și dezvolte, depășind obstacolele birocratice, infrastructura precară, dar și protecționismul înrădăcinat al unora dintre membrii săi, estimările Băncii Mondiale fiind că urmând această direcție zeci de milioane de oameni ar putea ieși din sărăcie până în anul 2035.

Economiști și experți în drept consideră lansarea de Anul Nou ca fiind în mare măsură simbolică, deoarece implementarea completă a acordului va dura probail ani de zile. Pentru comparație și a atinge un succes pe termen lung trebuie privit cât a durat pentru ca acest lucru să se petreacă în Europa, fiind vorba de un proces de decenii nu de oar câțiva ani.

Există o nouă Africa care apare cu un sentiment de urgență și scop, și o aspirație de a deveni autonomă.

Nana Akufo-Addo, președintele Ghanei

Un eveniment online a fost organizat pentru a demara comerțul din zona de liber schimb. Printre vorbitorii principali s-au numărat Cyril Ramaphosa, președintele Republicii Africa de Sud, actual președinte al Uniunii Africane, Mahamadou Issoufou, președinte al Nigerului, Moussa Faki Mahamat, președintele Comisiei Uniunii Africane, Wamkele Mene, secretarul general al AfCFTA.

Integrarea economică nu este un eveniment. Este un proces. Trebuie să începem de undeva.

Silver Ojakol, șef de cabinet la Secretariatul AfCFTA

În prezent, procentul comerțului pe care țările africane îl fac între ele este de doar 16 – 18%. Cea mai mare parte a comerțului pe continent se desfășoară cu restul lumii, iar majoritatea exporturilor africane se referă la materii prime, inclusiv mărfuri extractive precum petrolul, gazul și mineralele, care sunt vulnerabile la volatilitatea pieței.

Pandemia de coronavirus a demonstrat că Africa depinde excesiv de exportul de mărfuri primare, depinzând foarte mmult de lanțurile de aprovizionare globale, iar ca atare când acestea au fost întrerupte, statele și oamenii din Africa au avut de suferit. S-a demonstrat deja că, pentru a atenua pandemia Covid-19, trebuie să se producă medicamente și echipamente de protecție personală mai aproape de locul unde sunt necesare cu promptitudine. AfCFTA va fi un instrument pentru atenuarea Covid-19, permițând comerțul liber și fără obstacole cu produse de sănătate pe întregul continent.

Cu toate acestea, pandemia a dat un plus impuls procesului.

Wamkele Mene, secretarul general al Secretariatului AfCFTA.

În cadrul tranzacționării AfCFTA, tarifele pentru diverse mărfuri în care au fost convenite regulile de origine vor fi reduse drastic, iar comercianții de toate dimensiunile vor avea acces la o piață mult mai mare decât înainte. De asemenea, vor fi abordate barierele netarifare (NTB) în calea comerțului și a fost pus în aplicare un mecanism de raportare și soluționare rapidă a acestora.

Fiecare țară africană, cu excepția Eritreii, a semnat acordul-cadru AfCFTA și 34 l-au ratificat. Membrii trebuie să elimine 90% din liniile tarifare – peste 5 ani pentru economiile mai avansate sau 10 ani pentru țările mai puțin dezvoltate. Un număr de 41 din cele 54 de state membre ale zonei au prezentat programe de reducere a tarifelor. Finalizarea acestor programe și comunicarea acestora întreprinderilor trebuie făcute rapid pentru a avea o aplicare unitară pe cât mai mult din continent.

Piața mai mare va stimula producătorii să crească și astfel ar urma să sprijine industrializarea sporită și adăugarea de valoare pe întreg continentul. Susținătorii AfCFTA spun că vor fi generate mai multe oportunități de angajare pentru tinerii din Africa.

Istoricul AfCFTA

Acordul de înființare a AfCFTA a fost semnat în martie 2018, la Kigali, Rwanda, în urma încheierii principalelor texte legale. Un număr de 54 de state membre ale Uniunii Africane au semnat și 30 de țări și-au depus instrumentele de ratificare la președintele Comisiei Uniunii Africane.

Principalele obiective ale AfCFTA sunt crearea unei piețe unice pentru bunuri și servicii, facilitarea circulației persoanelor, promovarea dezvoltării industriale și a creșterii socio-economice durabile și incluzive și rezolvarea problemei apartenenței multiple, în conformitate cu agenda 2063.