Consiliul Concurenţei dorește campanie de informare intensă pentru consumatorii de gaz

Consiliul Concurenţei consideră că, cel puţin până în iulie 2021, este necesară desfăşurarea unei campanii intense de informare publică, pentru a-i educa pe consumatorii de gaz cu privire la rolul operatorilor activi în sector, elementele ce formează preţul final al gazelor, precum și modalitatea de schimbare a furnizorului de gaze naturale.

În luna iulie 2020, Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind sectorul gazelor naturale din România, în contextul liberalizării activității de furnizare a gazelor naturale către clienții casnici. Investigațiile sectoriale sunt instrumente folosite în mod curent de autoritățile de concurență, prin care acestea vizează în special identificarea și atenuarea unor posibile ineficiențe în modalitatea de funcționarea piețelor, dar care pot conduce și la declanșarea ulterioară a unor investigații de încălcare a normelor de concurență. Raportul de peste 60 de pagini care a rezultat din investigație concluzionează, printre altele, că este nevoie de mai multă informare în ce privește consumatorii.

Piaţa de gaze naturale din România a fost liberalizată la 1 iulie 2020. La sfârşitul lunii mai 2020, cu o lună înainte de debutul acestui proces, comparatorul ANRE al ofertelor de gaze naturale includea oferte-tip pentru 46 de furnizori, societăţi care aveau deja în portofoliu clienţi casnici cărora le furnizau gaze naturale în regim concurenţial, precum şi furnizori care încercau să atragă astfel de consumatori. În luna octombrie, numărul acestora a crescut la 62 de furnizori.

Însă instituția din domeniul concurenței în România a concluzionat că deşi majoritatea furnizorilor au respectat reglementările specifice ale ANRE (care prevăd un nivel minim de informaţii ce trebuie comunicate clienţilor în etapa precontractuală sau, după caz, contractuală), unele oferte şi contracte cuprind şi clauze care, în anumite situaţii, pot genera bariere în calea clienţilor casnici de a alege în deplină cunoştinţă de cauză cele mai potrivite condiţii de furnizare sau care pot bloca, fie şi temporar, posibilitatea clienţilor casnici de a schimba furnizorul de gaze naturale.

Consiliul propune ca eforturile de informare şi popularizare făcute la debutul liberalizării ar trebui intensificate şi continuate pe parcursul întregului proces, presiunea concurenţială exercitată de consumatorii casnici bine informaţi fiind esenţială pentru succesul liberalizării. Autoritatea mai recomandă consumatorilor să fie atenţi la clauzele contractuale, de exemplu la cele ce privesc:

  • garanţiile solicitate de furnizor,
  • termenul de plată a facturii,
  • penalităţile de întârziere,
  • precum şi eventuale clauze care ar putea îngreuna o schimbare ulterioară a furnizorului de gaze naturale.

Vom colabora cu Autoritatea de reglementare în domeniu şi cu Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor pentru a verifica condiţiile generale de furnizare a gazelor naturale şi/sau a contractelor de furnizare şi pentru a identifica posibilele clauze abuzive sau practici înşelătoare. Trebuie descurajat orice comportament incorect al furnizorilor de gaze naturale, deoarece poate submina întregul proces de liberalizare a activităţii de furnizare de gaze naturale către clienţii casnici.

Chiriţoiu Bogdan – Marius, preşedintele Consiliului Concurenţei

ANRE a pus deja la dispoziţia clienţilor o aplicaţie web menită să ofere informaţii comparative privind ofertele-tip ale furnizorilor de gaze naturale. Această aplicaţie a fost revizuită recent, modificările aduse de autoritatea de reglementare vizând o mai bună comparabilitate a ofertelor furnizorilor de gaze naturale.

Consumatorii casnici care folosesc gazele naturale pentru încălzire ar putea plăti facturi mai mici cu sume cuprinse între 60 și 150 lei/lună de iarnă în situația în care schimbă contractul sau furnizorul, estimează Consiliul Concurenței în urma finalizării primei etape a analizei derulate în contextul liberalizării activității de furnizare a gazelor naturale către clienții casnici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *