PSD Arad a stabilit componența listelor pentru Parlament. Senatorul Fifor candidează primul la Cameră, iar deputatul Pistru la Senat

PSD Arad a informat prin intermediul unui comunicat de presă că forurile de conducere ale filialei și-au desemnat candidații pentru viitoarele alegeri parlamentare. Actualul senator, Mihai Fifor, va deschide lista pentru Camera Deputaților, în timp ce deputatul ales în 2016 pe lista PNL, Eusebiu Pistru, este prima opțiune desemnată pentru Senat.

Comitetul executiv județean al PSD Arad, reunit în plen, duminică, 18 octombrie 2020, a stabilit și a votat componența listelor la Camera Deputaților și Senat. Social-democrații anunță că etapa următoare presupune validarea de către Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat a candidaților pentru Parlamentul României, care vor reprezenta județul Arad.

Senat

  1. Eusebiu Pistru
  2. Dan Pocrișer
  3. Ruben Budău
  4. George Pribac
  5. Adela Popescu

Camera Deputaților

  1. Mihai Fifor
  2. Florin Tripa
  3. Ilie Cheșa
  4. Dana Stăniș
  5. Samuel Dragoș
  6. Sebastian Bălțat
  7. Adrian Antoche
  8. Alexandru Molnar
  9. Alexandru Bocea